La „Petre Andrei“, ca la tigani, vor fi si rege si imparat

joi, 27 septembrie 2007, 16:37
2 MIN
 La „Petre Andrei“, ca la tigani, vor fi si rege si imparat

Niculae Niculescu si Senatul care l-a ales rector la Universitatea „Petre Andrei" nu recunosc ordinul ministrului Cristian Adomnitei, care prevede pasii ce trebuie urmati de universitate pentru a intra in legalitate dupa trei ani de conflict.

Primul pe lista neagra este chiar articolul care prevede alegerea unui rector interimar in termen de zece zile, adica pina pe 1 octombrie. „Ordinul 2146/2007 contravine Hotaririi de Guvern si este un exces de putere din partea ministrului Adomnitei. In HG, Dreptul si Economia erau recunoscute ca parte din structura UPA. Asta inseamna ca este recunoscut si Senatul alcatuit din membrii celor doua facultati, si implicit eu, ca rector. Vine apoi Ordinul de ministru care spune ca trebuie ales un nou rector. Asta fara sa ma demita pe mine. Nu se poate asa ceva. Este o contradictie mare intre cele doua acte, si Senatul a decis sa invalideze Ordinul 2146", ne-a declarat Niculae Niculescu, care a decis totusi sa respecte una dintre prevederile ordinului invalidat.

Astfel, Senatul condus de Niculescu a decis ca UPA din Iasi sa preia prin transfer cadrele didactice de la UPA Iasi, adica institutia care a functionat ca ONG pina la acreditarea universitatii in 2002. Transferul cadrelor didactice de la vechea universitate la cea noua acreditata era una dintre obligatiile rectorului interimar ce ar trebui ales pina la 1 octombrie conform ordinului ministerial.

In aceeasi sedinta desfasurata miercuri, Senatul i-a reconfirmat in functie pe Niculae Niculescu ca rector al UPA si pe Constantin Andronovici ca presedinte al ei, iar pe conf. dr. Emilian Bujor l-a declarat decan interimar al Facultatii de Psihologie si Asistenta Sociala, condusa practic de Doru Tompea.

„Cum sa il numeasca pe Bujor decan? Eu sint recunoscut de Ministerul Educatiei ca decan al acestei facultati. Niculescu e un infractor nebun", a replicat Doru Tompea. Acesta a convocat ieri Adunarea generala a cadrelor didactice pentru alegerea rectorului interimar, asa cum prevede ordinul lui Adomnitei. Cu doar jumatate din universitate care respecta ordinul ministerial de „impacare" a celor doua tabere, conflictul de la UPA are toate sansele sa continue.

Ministrul Educatiei ameninta insa cu retragerea acreditarii. „Daca nici dupa acest ordin nu se face nimic, nu mai avem nici o solutie si cel mai probabil vom retrage acreditarea", spune ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei.

Comentarii