Universitatea „Al.I. Cuza” ramine cu 1.112 locuri la master neocupate

marți, 20 septembrie 2011, 11:13
3 MIN
 Universitatea „Al.I. Cuza” ramine cu 1.112 locuri la master neocupate

In urma celor trei zile de inscriere la studii de master, sesiune desfasurata in perioada 12- 15 septembrie, Universitatea "Al.I. Cuza" (UAIC) a adunat 3.638 de dosare pentru cele 2.600 de locuri bugetate si 2.150 nefinantate. Facultatea cea mai cautata de viitorii masteranzi a fost cea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, fiind singura la care numarul de dosare depuse a fost mai mare decit numarul total de locuri de la buget si taxa.
Pentru oferta de 11 programe din cadrul facultatii au fost 180 de locuri subventionate de stat si 187 cu taxa. Pe aceste locuri s-au inscris 450 de absolventi ai studiilor de licenta. La polul opus se afla Facultatea de Teologie Romano-Catolica, unde la sfirsitul celor patru zile de admitere au fost inregistrate sase cereri pentru 25 de locuri bugetate.

Printre facultatile care nu au reusit sa-si atraga masteranzi, cel putin pentru ocuparea locurile finantate, se numara cea de Chimie. Acolo numarul de locuri bugetate acordat de Biroul Senat al Universitatii a fost de 75, dar s-au inscris doar 54. Pentru cele sapte programe de master de la Geografie si Geologie au fost 233 de inscrisi pe 250 de locuri finantate, iar la Informatica au fost 130 de locuri finantate si cu 16 mai putini inscrisi. Nici facultatile de Matematica si Fizica nu au avut suficiente cereri pentru locurile bugetate, cu toate acestea situatia sta mult mai bine decit in sesiunea de toamna a admiterii la studii de licenta. Astfel, la ambele facultati, locurile bugetate au fost ocupate in proportie de peste 90%.

De asemenea, fiecare facultate a primit pentru toate domeniile si specializarile din cadrul ei un numar de locuri bugetate aprobate de Biroul Senat. In schimb, fiecare dintre ele are posibilitatea sa modifice numarul de locuri bugetate intre specializari, sa ia de la programele de master unde nu au fost cereri nici cit pentru locurile subventionate si sa dea la cele la care cererea a fost mai mare. De exemplu, la Facultatea de Litere, cind a inceput admiterea la unul dintre programele de master au fost 15 locuri la buget. Apoi, cind lista cu studentii admisi a fost afisata, 21 de studenti s-au regasit pe locurile bugetate. La acesta facultate au fost 200 de locuri finantate si cu 19 mai multe dosare depuse. Alte facultati care au avut o admitere ce poate primi calificativul "bine" a fost cea de Economie si Administrarea Afacerilor. Aceasta are si cele mai multe programe de master de la UAIC, 37, dintre care opt la fara frecventa. Pentru acestea au fost 1.223 de dosare de inscriere pe 795 de locuri la buget.

"Cred ca e o situatie buna, data fiind conjunctura generala. E important sa se ocupe toate locurile la buget. 3.700 de inscrisi inseamna concurenta, nu se vor ocupa locurile de la ID (n.r. – invatamint la distanta) si FR (fara frecventa)", a declarat Vasile Isan, rectorul UAIC.

Pina astazi viitorii masteranzi sint asteptatI sa-si confirme locurile. Cei de la buget au de platit o taxa de inscriere de 40 lei, iar cei care sint pe locurile cu taxa au de achitat un sfert din aceasta, care variaza in functie de facultate de la 2.000 la 4.000 lei.

Comentarii