20 de ore la coada la Sfanta (VEZI GALERIILE FOTO)

Subtitlu

duminică, 14 octombrie 2012, 19:31
10 MIN
 20 de ore la coada la Sfanta (VEZI GALERIILE FOTO)

Numerosi pelerini au ajuns sa stea la coada si 20 de ore pana sa ajunga la Sfintele Moaste, timpii maximi din alti ani fiind 12-15 ore. Totul pe o vreme caineasca si, surprinzator, in conditiile in care cozile nu au fost dintre cele mai lungi. Multi au acuzat organizarea proasta si chiar lipsa jandarmilor, care s-ar fi adapostit de ploaie. Asta pare sa fi permis multora sa sara peste rand. Ce i-a motivat insa atat de puternic pe romanii veniti din toata tara sa stea atat de mult la coada? Cum a decurs sfintirea unei biserici din Tatarasi, la care a venit si Patriarhul Daniel? Dar slujba de ieri dimineata, de la Mitropolie?

VEZI GALERIA FOTO

Credinciosi din toate colturile tarii au participat ieri la slujba oficiata in curtea Mitropoliei cu prilejul sarbatorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Pentru a se inchina la racla cu moastele sfintei, mai multi credinciosi au stat la coada, in frig si ploaie, si cate 15 sau chiar 20 de ore. Acestia le-au spus reporterilor „Ziarului de Iasi" ca nu au abandonat randul intrucat au venit de departe sa se roage, pentru a pleca cu speranta ca ocrotitoarea Moldovei va veghea, de asemenea, la sanatatea si la binele casei lor. Unii dintre ei au pus asteptarea indelungata pe seama unei „slabe organizari", ce s-a observat mai ales sambata, cand a plouat aproape toata ziua.

„Ai asa o senzatie de fior"

„20 de ore am stat. Coada era de la Podu Rosu, cum ii spuneau localnicii. Am stat de ieri (sambata – n.r.), de la ora 14, pana acum. Din Focsani am venit ca sa ne rugam pentru sanatate, pentru copii, pentru ajutor la examen, pentru ale casei…", a spus o femeie venita din Focsani. Tot atatea ore pentru a ajunge la racla a trebuit sa stea la rand si o femeie din Brasov, care a dorit sa se roage in semn de multumire pentru faptul ca va avea o nepotica. „Am stat de la 14.30, cand ne-am asezat ieri (sambata – n.r.) la coada, pana acum, ca acum am iesit. De atunci am venit pas cu pas pana am ajuns la Prea Sfanta Cuvioasa. Sunt asa de obosita… Si aici asa de repede treci, intr-o fractiune de secunda! Niciun minut nu stai: «haideti, haideti, haideti!». Dar, cand ajungi la Sfanta, parca toata oboseala ti se duce, ai asa o senzatie de fior, de ceva linistitor, parca esti usoara, crezi ca ti se vor indeplini toate. Am venit sa ma rog pentru fiica mea, in varsta de 35 de ani, care e insarcinata. Luna viitoare trebuie sa nasca, si atata am asteptat copilul asta… 14 ani de zile! N-a putut sa aiba copii si, intr-un final, bunul Dumnezeu le-a daruit minunea… M-am rugat si in ajutorul casei, pentru binecuvantare, pentru liniste… Cand pleci de aici, toate greutatile le simti mai usor de suportat", a marturisit Lenuta Vulcanean, din Brasov.

„Cea mai slaba organizare din cate am intampinat"

De sambata dupa-amiaza si pana ieri in jurul pranzului a rezistat in frig si un elev de clasa a IX-a, venit sa se inchine la sfintele moaste dintr-un sat tulcean. „Am venit ieri (sambata – n.r.), la 14, si am terminat acum. Au fost in rand copii si mai mici. M-am obisnuit cu ideea ca trebuie sa ajung la moaste. Iar acum, ca am ajuns, sunt impacat cu sufletul. Nu am venit cu parintii, ci impreuna cu mai multe femei de la mine din sat, cu autocarul. N-am mai fost in anii anteriori, este o experienta noua pentru mine. M-am rugat ca sa am rezultate bune la invatatura, dar si pentru toti dusmanii si apropiatii", a spus Vicentiu Ciobanu. Alti credinciosi, care ajung de mai multi ani la Iasi cand e sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, spun ca de aceasta data au asteptat foarte mult din cauza ca au fost probleme in asigurarea ordinii, multi reusind sa sara peste rand. Asta facea insa ca timpul de asteptare pentru cei corecti sa creasca si mai mult. „Am stat ieri (sambata – n.r.) 15 ore la coada, de la 7 si ceva pana la 23.  Si prin ploaie. Am stat cu pelerina, dar si acum sunt ud. Ia uitati: se vede pe pantofi si pe blugi! Venim pentru a noua oara la moaste, dar, spre deosebire de alti ani, organizarea a fost mai slaba anul asta, probabil cea mai slaba organizare din cate am intampinat. A fost putina politie si jandarmerie, a facut fiecare ce-a vrut, era harababura. Probabil ca i-a macinat ploaia si au fugit. Chiar daca mai suntem si acum uzi, credinta ne ajuta sa ajungem cu bine acasa. Sfanta Parascheva ne aduce foloase", a spus Grigore Firoiu, pelerin din Targu Jiu in varsta de 66 de ani.

„Nu vrem material nimica"

Credinciosii care n-au stat la rand de sambata isi exprimau nadejdea ca vor izbuti sa ajunga la racla dupa slujba de ieri. „Nu ne lasa in fata cu copiii, doar la rand. Nu ne-au dat voie, poate dupa-masa sa mai incercam. Suntem din Campulung Moldovenesc si venim de vreo 6 ani la Sfanta. Ne rugam pentru cresterea copiilor, pentru luminarea mintii, pentru sufletele noastre… Nu vrem material nimica", au spus parintii a 5 copii, cei mai mici fiind gemeni de un an si jumatate. „Daca am noroc sa ajung sa dau fata, am, daca nu, mergem acasa, fiindca suntem plecate de la 4 dimineata", a completat Elena Bita, tanara in varsta de 25 de ani, din Lungani, leganandu-si pe brate fetita de numai 4 luni.

–––

Politicienii s-au inghesuit la Sfanta ca sa aiba noroc in alegeri. VEZI GALERIA FOTO

Aproximativ 45.000 de pelerini au participat ieri la slujba de cinstire si pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva. Aceasta a fost oficiata pe scena special amenajata in curtea Mitropoliei de un sobor impresionant de ierarhi din tara si din strainatate, in fruntea caruia s-au aflat Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Romaniei, Preafericitul Parinte Hristofor, Mitropolitul tinuturilor Cehiei si Slovaciei, si Inalt Preasfintitul Teofan. La slujba au tinut sa fie prezente mai multe oficialitati locale si centrale, de la Bucuresti venind premierul Victor Ponta, ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, sau Teodor Baconschi, fost ministru de Externe in cabinetul lui Emil Boc, care va candida la Iasi pentru un post de senator. Dintre politicienii locali au fost prezenti seful CJ, Cristian Adomnitei, alaturi de primarul Gheorghe Nichita, de parlamentari precum Mihaela Popa, Varujan Vosganian, Dumitru Oprea sau Anghel Stanciu.

Dupa citirea Sfintei Evanghelii, PF Daniel le-a vorbit credinciosilor despre invataturile Pildei semanatorului, indemnandu-i sa fie cu inima curata, sincera, milostiva, rabdatori, rugatori si statornici in credinta, pentru a-i ferici Mantuitorul Iisus Hristos. De asemenea, le-a atras atentia asupra faptului ca bogatia si placerile vietii privite ca un scop in sine devin o povara. „Cand distractiile, cand petrecerile – multe si lungi – ne preocupa atat de mult incat nu mai avem timp pentru viata spirituala, atunci ele nu mai sunt o binecuvantare, ci sunt o povara", a spus PF Daniel. Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a indemnat credinciosii din multime sa se roage pentru PF Daniel, in semn de recunostinta pentru venirea sa la Iasi. „Sa-i multumim prin rugaciunile si respectul nostru Preafericitului Parinte Daniel ca a poposit alaturi de noi, ca ne-a bucurat cu rugaciunea, cu gandul si prezenta, ca a binecuvantat poporul acesta care l-a aseptat: cei din Moldova si cu certitudine toti cei veniti. Si suntem multi, si sunteti multi din alte zone: din Basarabia, din Serbia, din Bulgaria, din Ucraina si cu certitudine din zone ale Europei Occidentale, crestini ortodocsi sau de alte confesiuni", a transmis IPS Teofan. Slujba inceputa la ora 9 s-a incheiat dupa 12,30 cu un cuvant de binecuvantare, adresat credinciosilor de PF Daniel: „Sfanta Cuvioasa Parascheva sa va daruiasca sanatate si bucurie, pace si mantuire. Sa mergeti fiecare la casele dumneavoastra cu bucuria sarbatorii, cu lumina sfintilor care au fost astazi (ieri – n.r.) in mod deosebit pomeniti aici, Sfanta Cuvioasa Parascheva si Sfantul Cuvios Teofil cel Nebun pentru Hristos. Sa traiti intru multi si binecuvantati ani!".

Dupa Sfanta Liturghie, credinciosii s-au impins intre ei pentru a ajunge la Cantina de Ajutor Social a Mitropoliei, unde au stat la rand ca sa primeasca sarmale. VEZI GALERIA FOTO

  –––-

Eveniment religios de amploare in cartierul Tatarasi. VEZI GALERIA FOTO

Dupa 12 ani cat au durat lucrarile, Biserica „Intrarea Domnului in Ierusalim" din cartierul Tatarasi, din zona Flora, a fost sambata sfintita de un sobor de ierarhi condus de Preafericitul Parinte Daniel. Aproximativ 2.000 de credinciosi, inclusiv dintre pelerinii veniti sa se inchine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, au stat cateva ore in ploaie pentru a participa, de afara, la slujba. „Ii felicitam in mod deosebit pe cei care s-au ostenit cu lucrarea aceasta, inceputa sub binecuvantarea noastra si continuata sub binecuvantarea Inalt Preasfintitului Parinte Mitropolit Teofan, o lucrare mare, frumoasa, anevoioasa. Il felicitam in mod deosebit pe parintele paroh Dumitru Boboc, care impreuna cu ceilalti slujitori, impreuna cu credinciosii si cu autoritatile a reusit ca, dupa 12 ani, sa termine aceasta biserica si s-o puna sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva, deoarece a fost sfintita in preajma sarbatorii. Dorim deci sa exprimam pretuirea noastra, recunostinta si sa oferim daruri celor care in mod deosebit au contribuit. Multumim tuturor, si acum, dupa cum se stie in traditia ortodoxa romaneasca, dupa sfintirea bisericii, toti credinciosii, barbati si femei, pot intra in Sfantul Altar, pe usa dinspre miazanoapte", a spus Patriarhul Daniel, la incheierea slujbei de sfintire. De asemenea, i-a indemnat pe credinciosi ca, dupa ce se vor inchina in Sfantul Altar, sa lase cate „o mica frumoasa contributie pentru ca lucrarile care n-au fost inca platite sa poata fi achitate si pentru ca biserica sa poata fi intretinuta".

Traficul in zona Flora, spre Piata Doi Baieti, a fost restrictionat de dimineata si pana in jurul orei 14, motiv de nemultumire pentru multi ieseni. „Chiar trebuia inchis tot b-dul Vasile Lupu in Tatarasi pentru sfintirea unei cladiri?", a intrebat revoltat un locuitor din zona. „Pai cum… trebuia inchisa toata strada Vasile Lupu ca sa ajunga acolo toti popii si preafericitii… Dupa mintea lor, tot Tatarasiul trebuia sa fie acolo la sfintire, ce mai conta ca sunt oameni care trebuie sa mearga la munca sau autobuze care au statie acolo…", a semnalat un altul.

–––

Targul vinului a adus amenzi la 81 de scandalagii    

Zeci de ieseni scandalagii au fost amendati de jandarmi dupa ce au servit bauturi alcoolice peste masura bunului-simt, la zilele Sfintei Parascheva. Numai vineri si sambata, jandarmii au amendat 81 de persoane care, baute fiind, injurau trecatorii si faceau scandal. In total, jandarmii au dat amenzi in valoare de 11.500 lei. „Jandarmii au intervenit in sprijinul unei femei careia i se adresau injurii, expresii jignitoare si amenintari cu acte de violenta, de catre un barbat aflat sub influenta bauturilor alcoolice, pe strada Sarmisegetusa, in zona podului pietonal peste Bahlui. Persoana respectiva a fost sanctionata cu 200 de lei. De asemenea, in jurul orei 23, pe strada Milcov, jandarmii au intervenit cand o persoana tulbura linistea publica strigand si urland, adresand totodata injurii si expresii jignitoare fratelui sau. Barbatul a fost amendat cu 400 de lei. Dupa aproximativ o ora, s-a intervenit pe aceeasi strada, unde au fost sanctionate doua persoane pentru consum de alcool, adresare de injurii, tulburarea linistii publice si refuz de legitimare. Valoarea sanctiunilor a fost de 500 de lei", a declarat Mihai Cojocariu, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei.
Un alt scandalagiu a fost amendat vineri, in jurul orei 23, pe strada Palat. Acesta era baut si se tavalea pe jos, tipa si incerca sa loveasca cu picioarele persoanele din jur. A fost imobilizat si transportat la sediul Jandarmeriei, unde a fost amendat cu 500 de lei.  

––-

Doua nopti albe la SMURD  

Ploaia si frigul din ultimele doua zile au doborat peste 300 de pelerini veniti sa se inchine la moastele Sfintei Parascheva, bilantul de la inceputul Sarbatorilor fiind dublu, de 600 de cazuri. Cadrele medicale de pe echipajul SMURD si de pe ambulanta au acordat ingrijiri medicale nonstop persoanelor care lesinau in timp ce stateau la coada care se intindea pe aproximativ 3 kilometri. Unui numar de 319 de pelerini li s-a facut rau in ultimele 48 de ore, dar numai 15 au necesitat transportul la spital. „Echipajele SMURD s-a ocupat de 30 de oameni care au lesinat in fata Mitropoliei. Majoritatea persoanelor au avut crize hipertensive, lipotimie si dureri abdominale, iar oboseala si-a spus cuvantul. Doar 15 au ajuns in Unitatea de Primire Urgente", a declarat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic-sef la UPU-SMURD. De restul pelerinilor s-au ocupat echipajele de ambulanta.

Potrivit medicilor, de vina pentru starile de rau sunt alimentatia necorespunzatoare, frigul si bolile preexistente. „Starile lipotimice, tetaniile, hipertensiunea si episoadele de anxietate au fost cele mai frecvente afectiuni pe care le-au prezentat pelerinii care au lesinat in timp ce se aflau la coada. Cel mai rapid s-au rezolvat gastritele, ulcerele si enterocolitele, iar dupa ce au primit ingrijiri medicale pacientii s-au reintors la pelerinaj. Femeile din mediul rural cu varsta peste 55 de ani au solicitat ajutor medical cel mai des", a declarat medicul Tudor Ciuhodaru. Potrivit acestuia, la spital au ajuns si persoane care au venit la Mitropolie in scopuri mai putin ortodoxe. „Am avut pacienti care prezentau plagi, luxatii, entorse sau au facut exces de alcool", a adaugat dr. Tudor Ciuhodaru. In total, de cand a inceput pelerinajul la Mitropolia Moldovei si Bucovinei, 600 de pacienti au necesitat ingrijiri medicale.  

–––

S-a imbolnavit mancand dulciuri la coada la Sfanta

Doi adolescenti care au venit la Iasi pentru pelerinajul la moastele Sfintei Parascheva au ajuns la Spitalul „Sfanta Maria", dupa ce li s-a facut rau in timp ce asteptau la coada. Cei doi se aflau la Mitropolia Moldovei si Bucovinei si venisera tocmai din Bucuresti si Constanta pentru a se inchina la moaste. „Am avut doi pacienti, un baiat in varsta de 17 ani si o fata de 16 ani. Baiatul a venit din Constanta, iar pe drum, in masina, a mancat foarte multe dulciuri si a baut suc. Acelasi lucru a facut si cat a stat la coada. Din aceasta cauza, a facut enterocolita si a fost transportat in Unitatea de Primire Urgente", a declarat dr. Catalina Ionescu, purtator de cuvant al Spitalului de Pediatrie. Adolescenta in varsta de 16 ani venise din Bucuresti, iar toata noaptea a stat la coada, in frig si ploaie, fara sa manance nimic. „Pacienta era inghetata de frig, avea picioarele ude, iar din cauza frigului a inceput sa aiba ameteli si dureri de cap. Nu avea alte probleme de sanatate", a adaugat dr. Catalina Ionescu.  

Comentarii