Amenda de risul curcilor

luni, 27 ianuarie 2003, 00:00
2 MIN
 Amenda de risul curcilor

Este lucru binecunoscut ca bancurile cele mai reusite sint cele cu politisti si cu blonde. Cum blondele nu fac subiectul acestui articol, cei spre care ne vom indrepta atentia sint politistii. Si nu toti. Doar unul, despre care chiar si inteligenta sclipitoare a lui Garcea ar pali de invidie. Cel care a avut marea sansa de a-l intilni este bacauanul Nicolae B. "Joi noaptea mergeam cu autoturismul propriu spre Bucuresti, si cind mai aveam putin pina la Adjud, mi-a iesit in fata un iepure. Cum nu am reusit sa-l evit, l-am lovit in plin si l-am omorit", povesteste barbatul. Accidentul n-a produs avarii majore masinii, care s-a ales cu spoilerul din fata crapat si dizlocat. Dar Nicolae nu putea circula asa si pentru a-l putea duce la reparat avea nevoie de o adeverinta de la un politist. Aici isi intra in rol Marele Garcea. "Mi-am continuat drumul pina la punctul de control de la intrarea in Adjud, unde i-am spus unui politist ce patisem. Cind a vazut singe parca a innebunit. I-am spus de mai multe ori ca am dat doar peste un iepure, insa el mi-a pus imediat fiola si a inceput sa completeze procesul verbal". La capitolul "imprejurarile producerii accidentului", politistul scrie negru pe alb: "Numitul a condus autoturismul pe DN 2 sens de mers spre Adjud. Inainte de a intra in localitatea Haret, soferul nu a redus viteza de deplasare la trecerea pe linga un iepure, pe care l-a lovit si a produs avarii usoare autoturismului pe care-l conducea". Din acest motiv, bacauanul s-a ales si cu o amenda de o jumatate de milion de lei. "Am incercat sa-i explic ca era in plin cimp, in afara localitatii, intr-o portiune de drum fara nici un fel de restrictii si ca iepurele pur si simplu mi-a tisnit in fata, dar nu aveai cu cine discuta. El o tinea pe-a lui. Ca sint vinovat. Textele de lege invocate de politist se refera la trecerea pe linga animale, cum ar fi turme de oi, cirezi de vite, precum si la zonele in care exista indicatoare "atentie animale". Cum nici una din aceste prevederi nu poate fi aplicata in cazul bacauanului, acesta a contestat procesul verbal intocmit de politistul vrincean. Noul Garcea se numeste agent principal Nelu Spiroiu si pina aseara mai purta ecusonul cu numarul 0343. (Florin CRACIUN)

Comentarii