Gerul a mai facut patru victime

vineri, 28 decembrie 2001, 00:00
2 MIN
 Gerul a mai facut patru victime

Consumul exagerat de alcool si temperaturile deosebit de coborite inregistrate in ultimele zile in judetul Bacau au dus la doua cazuri de deces datorate inghetului. Primul inghetat descoperit este Vasile Vinau, de 50 de ani, din Colonesti. El disparuse de acasa inca de pe data de 21 decembrie si a fost gasit mort in zapada de catre membrii familiei sale, chiar in Ajun de Craciun. Intimplarea face ca, dupa doar doua zile, tot un barbat din Colonesti sa fie gasit degerat, de aceasta data in comuna vecina, Plopana. Augustin Ilea, de 41 de ani, fusese vazut ultima oara pe data de 24 decembrie, aflat in stare avansata de ebrietate, si se pare ca in drum spre casa a adormit in zapada, unde stat doua zile. Alti doi barbati au s-au ales cu degeraturi destul de grave, care ii vor tine in spital vreme indelungata pentru ca au mers la doctor prea tirziu. Dumitru Cojan in virsta de 57 de ani, din Galbeni, cunoscut in Bacau drept cosarul care pentru citiva lei te lasa sa rupi un fir din peria lui ca sa ai noroc, a ajuns zilele trecute la spital in stare grava. Dupa ce a mers pe jos cinci kilometri, din oras si pina acasa, cosarul nu a bagat de seama ca unul dintre picioarele lui este degerat. "Abia dimineata, cind m-am trezit am simtit ca piciorul drept este umflat si rosu. Prima data am dat vina pe arterita mai veche care mi-a prins piciorul de mai multi ani, dar cind m-am dus la dispensar dupa vreo patru zile, medicul din comuna mi-a spus ca sint degerat rau si ca trebuie sa fiu internat imediat", spune Dumitru Cojan. Degetele piciorului bolnav de arterita, singurul care a suferit degeraturi din cauza gerului, s-au inegrit, semn ca nici un tratament medical nu le mai poate vindeca, singura solutie de salvare a piciorului fiind amputarea degetelor.
Vecin de pat cu cosarul degerat pe drum este un alt barbat degerat. Gheorghe Maties, de 33 de ani, din Cleja, are ambele picioare umflate de degeraturi. Si lui i-au degerat picioarele in cizme si doar dupa o saptamina de zacut la pat s-a decis sa ceara ajutorul cadrelor medicale. "Am stat asa acasa crezind ca o sa-mi treaca de la sine. Am degerat la padure cit am taiat o caruta de lemne pentru foc", declara Maties. Cei doi barbati carora le-au inghetat picioarele au ridicat numarul pacientilor degerati si internati in aceasta iarna in sectia Chirurgie Plastica a Spitalului Judetean la patru. Inaintea lor, o batrina si o tinara, ambele de la tara, au fost internate cu degeraturi ale miinilor si picioarelor dupa ce mersesera pe jos mai multi kilometri. (Cezara DUTA, Florin CRACIUN)

Comentarii