La Buhusi nu mai exista nici o asociatie de locatari

duminică, 24 august 2003, 23:00
2 MIN
 La Buhusi nu mai exista nici o asociatie de locatari

Compatimiti de o lume intreaga pentru faptul ca o duc greu si nu
mai au unde sa munceasca, buhusenii se pot lauda, totusi, cu un
lucru pentru care ar avea de ce sa fie priviti cu destula invidie. La
usa lor nu bate niciodata administratorul sau presedintele de
asociatie sa le ceara bani pentru intretinere, sa ii someze ca le taie
apa daca nu platesc sau sa le faca, eventual, proces de evacuare
din locuinta pentru neplata datoriilor. Asta nu inseamna, insa, ca
buhusenii ar fi cu totii la zi cu plata datoriilor catre furnizorii de
utilitati. Dimpotriva. Cei aproape zece mii de locatari care au mai
ramas racordati la sistemul centralizat de furnizare a caldurii
datoreaza peste patru miliarde de lei numai in contul facturilor
pentru plata agentului termic. Motivul este cu totul altul. In Buhusi
nu exista picior de administrator. Au intrat in somaj la fel ca
majoritatea locuitorilor orasului. „Ce nevoie sa mai ai de
administrator. Sa-i mai dai si lui bani? Stam asa cum putem. Ori la
asociatie, ori Gospodarie, tot ieseam din casa sa platesc factura.
De ce sa platesc pe altul sa imi duca mie banii acolo unde trebuie?
Mi-i duc singur. Am timp berechet sa ma plimb”, spune buhuseanul
Petrica Pruteanu. Ionel Turcea, primarul Buhusiului, spune ca a
trecut ceva vreme de cind asociatiile de locatari au fost desfiintate.
„Fiecare locatar vine sa isi plateasca factura la sediul Serviciului
de Gospodarire Comunala din cadrul Primariei. Este unitatea care
se ocupa de producerea si distributia agentului termic in oras”, mai
puncteaza primarul Turcea. Buhusenii par sa se fi obisnuit cu
acest sistem si spun ca nu se vor reinscrie prea curind intr-o
asociatie. (Elena SOLOMON)

Comentarii