Minastirea cu geamuri de termopan

E lung si greu drumul pina la manastirea "Sfintul Sava" din Berzunti. Trebuie sa treci prin comuna, sa o apuci pe un drum pietruit prin padure si, cu masina, sa tot mergi citiva kilometri. Exista, ce-i drept, si o parte de drum asfaltat. Cind am ajuns noi la portile manastirii, situata undeva la marginea unei paduri, unii oameni munceau la ridicarea unei porti de lemn. Cocotati pe schele, vreo trei muncitori taiau si rupeau de zor scinduri. Jos, linga piciorul sting al portii, un calugar cu mina la ureche vorbea ceva pe un ton grav. Initial, primul gind a fost ca discuta cu muncitorii sau mediteaza cu voce tare, insa, apropiindu-ma de el, mi-am dat seama ca vorbea de zor la un telefon mobil. Avind tonul ridicat am inteles ca e o chestie despre o viza si un general. Am asteptat citeva minute bune, pina a-l saluta. Cind a auzit ca suntem de la ziar, si-a cerut scuze ca "e de la Poglet" (un schit, am aflat mai tirziu) ce tine de manastirea Sf. Sava, situat in alta parte a judetului, si nu ne poate da nici un fel de relatii.
Am intrat in curte. In fata, semeata biserica, "schimbata la fata" cu prilejul hramului. Linga ea, un microbuz si o masina cu numar strain, semne de prezenta umana. In spatele altarului, o copertina larga, de o culoare stridenta, intinsa pe citiva metri patrati tinea parca umbra ierbii. Totul in jur, ingrijit si curat, insa nici tipenie de om. Doar vreo doi indivizi, veniti probabil din sat, care faceau selectia artificiala a hribilor culesi din padure. Am intrat in sfintul lacas, pentru a ne clati ochii cu imagini bisericesti. Exact in pridvor, privirea s-a izbit de scena pictata a "Infricosatoarei Judecati de Apoi", din care nu am retinut decit numele. In rest, nici urma de infricosare, de judecata. Un Hrist pe tron, inconjurat de-a stinga si de-a dreapta de cete de sfinti. Nu se pomenea nicaieri, de carturari, farisei, jidovi si altii care ar trebui sa fie amplasati de-a stinga pentru netrebnicia vietii pamintesti si tagaduirea lui Hristos ca Dumnezeu. Doar undeva, la marginea picturii, niste dracusori inteapa cu furcile niste trupuri goale. Linga peretele dinspre apus, pe o masuta, zacea o farfurie cu doua felii de piine si o luminare stinsa. Deasupra, un "sobor" de muste se tot asezau cind pe piine, cind pe luminare.
In pronaos, o curatenie de invidiat. Cu mocheta pe jos, cu pictura in fresca in culori vesele, naosul arata interesant. Pe perete, s-a scris si o pisanie, nitel diferita de cea din exteriorul bisericii. De aici am aflat ca pe acel loc a existat o biserica ridicata de onahul Vasile in 1800 (1830, scria afara), ca in anii 1901, 1919, 1943, a "functionat alternativ ca schit de calugari sau maici", iar in anul 1960 a fost desfiintata de comunisti, pentru a fi redeschisa in anul 1990. Demn de interes pentru filologi si teologi este insemnarea anului si a zilei cind a avut loc (atentie!) "resfintirea oficiala". Am stat si am incercat sa aflam ce vrea sa insemne "resfintire", adica cum poate fi o biserica resfintita, (doar in cazul in care a fost profanata, insa si atunci se face sfintire, si nu "resfintire") si cum adica "oficiala". Sau or fi existind si "resfintiri" neoficiale.
In fata iconostasului, icoana Maicii Domnului, placata in argint in anul 2001, este inlantuita de siraguri de podoabe de aur, inele, cercei, bratari, introduse, prin cine stie ce miracole, sub sticla ce protejeaza icoana. Inca o imagine de nu are nimic a face cu iconografia si dragostea fata de autentica icoana bizantina . Cind sa iesim, ne cad privirile si pe geamurile termopan ale bisericii, care au luat locul traditionalelor vitralii. Ne intoarcem sa ne facem o ultima cruce, ca orice crestin care iese din lacasul de cult, si mai avem inca o surpriza. Ultima? Deasupra usii de lemn de la intrare, zarim stema Romaniei, sculptata in lemn. Poate asta sa aiba vreo legatura si cu ctitorii, printre care se numara si Neculai Lupu, presedintele Consiliului Judetean, si familia Petru Haineala, directorul Directiei Directiei Generale a Finantelor Publice Bacau.
La iesire, zarim "nevoiasii" din manastire. Doua maicute, una stind in dreptul unei usi, alta venind si discutind cu cei care alegeau ciupericile. Dezamagirea a crescut cind am intrebat pe una dintre ele daca este cumva manastire de calugarite si mi s-a raspuns ca este de calugari. "Noi suntem la bucatarie", mi-a explicat ea. Atunci, au inceput sa iasa citiva tineri de prin chilii, insa nici urma de calugari. Pentru informatii, am fost trimisi la pisanii si la staret, care insa era plecat.
Ne-am urcat in masina si am parasit manastirea "Sfintul Sava" din Berzunti si acea superba zona paduroasa, desprinsa de lume, dar atit de aproape de ea. (Constantin GHERASIM)