Razboi intre inalte fete bisericesti

miercuri, 01 septembrie 2004, 23:00
3 MIN
 Razboi intre inalte fete bisericesti

Episcopia Romanului a fost zguduita, in ultimele zile, de un
scandal de proportii. Episcopul Eftimie, ierarhul titular de la
Roman, unul din cei mai vechi membrii ai Sfintului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Romane, l-a infruntat pe Arhiereul Vicar
Ioachim Bacauanul pentru o problema ce tine de schimbarea, si
apoi repunerea in functie a unui consilier bisericesc. Conflictul
devine cu atit mai important, daca tinem seama ca este prima
disputa dintre doua inalte fete bisericesti care a razbatut dincolo de
usile inchise ale lumii bisericesti.
Episcopul Eftimie, care pastoreste de peste 20 de ani Episcopia
Romanului, a luat aceasta atitudine dura dupa ce el a dispus ca un
consilier bisericesc sa fie schimbat din functie, iar Ioachim
Bacauanul l-a repus in functie. Acesta a fost momentul in care a
izbucnit furtuna. Cel putin asa reiese din comunicatul semnat de
Episcopului Eftimie. „Deciziile de demitere a preotului Adascalitei
Petru din functia de consilier administrativ al Episcopiei, numirea
preotului Mitru Viorel in functia de consilier administrativ si a
preotului Gorbanescu Eugen ca Inspector Eparhial au fost emise
de Episcop, sint legale si ramin definitive, iar cei care vehiculeaza
ilegalitatea dovedesc necunoasterea totala a dreptului canonic si a
legislatiei. Ele au fost emise in conformitate cu art. 90 si 105 din
Regulamentul de organizare a Bisericii Ortodoxe Romane (BOR),
potrivit carora dreptul de a numi si demite consilierii Eparhiali
apartine in exclusivitate Episcopului. In conformitate cu art. 104,
Arhiereul exercita atributiile pe care i le traseaza Episcopul si, de
aceea, deciziile din 25.08.2004, semnate de Prea Sfintitul Ioachim
Bacauanul, sint nule de drept si emiterea lor cade sub incidenta
art. 240 Cod Penal. Pentru o mai buna edificare a opiniei publice,
precizam ca nici in situatia cind scaunul Episcopal ramine vacant,
Arhiereul Vicar tot nu are dreptul de a emite decizii, acest drept
revenind Mitropolitului pina la numirea noului titular. Iata, deci, ca
Arhiereul Vicar nu este egal cu Episcopul, cum nici Institutul
Sainte-Sierge nu este egal cu Universitatea Sorbona”, sta scris in
comunicatul ajuns la redactia noastra.
Acesta contine si alte afirmatii din care se vede clar ca Episcopul
Eftimie incearca sa-i arate mai tinarului sau „frate” cine conduce
aceasta institutie. Se vorbeste in termeni clar de minciuna si de o
incercare de a distorsiona adevarul. „In ziua de 25.08.2004,
Arhiereul Ioachim Bacauanul a fost primit la Cabinetul Episcopal in
doua rinduri, si de aceea ne consterneaza declaratia Sa
neadevarata, ca i-ar fi spus Maica Mihaela ca nu pot fi deranjat.
Autoritatea absoluta in Eparhie o are Episcopul, care da atributii
fiecarui Consilier, inclusiv Arhiereului, dar nu inseamna ca le
transfera din prerogativele puterii sale care sint prevazute in lege,
si acolo unde legea precizeaza, nu se poate interpreta. De aceea,
el nu poate da nici o aprobare, orice semnatura pe un document al
Episcopiei, dupa aprobarea mea, o face cu specificatia «Din
incredintarea Prea Sfintitului Episcop», pe care eu o pot accepta,
modifica sau anula, in cazul in care consider de cuviinta ca
lezeaza interesul institutiei sau incalca legalitatea.
Eftimie recunoaste ca PSD a subjugat si fetele bisericesti
Substratul acestui scandal pare a fi insa mult mai amplu. Furtuna
iscata de Episcopul Eftimie loveste si in politica. Este readusa in
discutie imixtiunea politicului in treburile bisericii. „Ramine
detestabila ralierea simfonica a membrilor marcanti ai PSD Vasile
Mocanu, Culita Tarita si Samson Stelian la aceasta josnica
manevra, si ma intreb sa fie oare rasplata pentru compania ce le-a
tinut-o Arhiereul in campania electorala a unora care doar de
fatada isi spun social-democrati?”, se mai spune in comunicatul de
presa semnat de Episcopul Eftimie Luca.
Finalul, desprins parca dintr-un testament, este un indemn adresat
de Prea Sfintitul Eftimie romanilor de a vota la toamna oameni
asupra carora nu planeaza acuzatii de coruptie. „Rugaciunile unui
Episcop cu peste 70 de ani de slujire se inalta catre Dumnezeu cel
Atotputernic, ca natiunea Romana sa poata discerne la alegeri, sa
voteze oameni asupra carora nu planeaza acuzatia de coruptie si
jefuirea tarii”, mai sta scris in respectivul document.
Conflictul a fost aplanat, se pare, de Inalt Prea Sfintitul Daniel,
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, care i-a impacat, in cadrul unei
intilniri la Iasi, pe cei doi ierarhi de la Roman. Cel putin
deocamdata. (Iulian MATEI)

Comentarii