Soarta Vinalcool a ramas in aer

miercuri, 10 decembrie 2003, 00:00
3 MIN
 Soarta Vinalcool a ramas in aer

Procesul in care este implicata fabrica Vinalcool din Bacau, si care
si-a consumat ieri un nou termen, a fost unul extrem de agitat.
Reprezentantii societatii Vinalcool au inaintat recurs pentru
suspendarea sentintei Tribunalului Bacau, prin care judecatorii au
declarat starea de insolventa la cererea depusa de Bere Lichior
Margineni si au aprobat demersurile DGFP de a scoate la licitatie
fabrica. Recursul facea referire si la ridicarea drepturilor de
administrare a Consiliului de Administratie de la Vinalcool si
numirea ca administrator judiciar a firmei Instant Expert din Bacau.
La inceput, avocatul societatii Vinalcool a solicitat instantei ca
procesul sa se amine dupa 29 ianuarie 2004, data la care se va
pronunta Inalta Curte de Casatie si Justitie in privinta cererii de
stramutare a procesului din Bacau in alta localitate din tara.
Cererea reprezentatului Vinalcool i-a nemultumit insa pe
reprezentantii Directei Generale a Finantelor Publice (DGFP)
Bacau si Instant Expert, lichidatorul judiciar. „Este doar un termen,
onorata instanta, nu se vorbeste nicaieri despre suspendarea
actelor de procedura in Bacau. Eu cred ca ne putem judeca astazi
pe cererea de suspendare a sentintei data de Tribunalul Bacau”, a
aratat juristul DGFP Bacau.
De partea celalata s-a situat juristul de la Bere Lichior Margineni,
firma care a inaintat cerere de lichidare a Vinalcool, care a
sustinut cererea Vinalcool ca procesul sa se amine pina ce Inalta
Curte de Casatie si Justitie se va pronunta in privinta stramutarii.
„Finantele ar trebui sa opreasca licitatia la Vinalcool”
Reprezentatul administratorului judiciar, firma Instant Expert, a
cerut si el ca procesul sa continue cu punerea in discutie a cererii
de suspendare a deciziei Tribunalului. „Saptamina viitoare este
termen la instanta de fond, la Tribunalul Bacau, in procesul de
insolventa. Eu ce sa fac? Sa ma duc in instanta si sa spun ca nu
am putut face nimic pentru ca am fost suspendat?”, a intrebat,
retoric, reprezentantul administratorului judiciar. La rindul lui,
avocatul firmei Vinalcool a afirmat ca are motive sa ceara
stramutarea procesului. „Va rog sa consemnati ca am facut acest
demers pentru ca DGFP are influenta asupra tuturor instantelor din
Bacau in privinta nesolutionarii legale si temeinice a deciziilor date
in ceea ce ne priveste. Sint factori politici importanti care participa
la licitatia organizata de DGFP Bacau, care fac presiuni si de
aceea vrem sa fim judecati in alta parte”, a spus avocatul.
Declaratia avocatului de la Vinalcool a fost sustinuta si de
reprezentatul societatii Bere Lichior Margineni, care a depus la
dosar un teanc de documente care le sustin spusele. „Ar fi
suficient ca reprezentatii DGFP sa citeasca aceste acte pentru a
opri licitatia prin care scoate Vinalcool la vinzare”, a sustinut
acesta, dupa ce a pus teancul de hirtii pe masa judecatorilor.
Inalta Curte de Justitie are ultimul cuvint
Dupa o scurta deliberare in sala, judecatorii au anuntat ca sint gata
sa judece recursul, pentru ca Inalta Curte de Casatie si Justitie nu
a dispus nimic cu privire la suspendarea procesului existent la
Bacau. In fata acestei alternative, avocatul Turcu, cel care apara in
instanta Vinalcool, a inaintat cerere de recuzare a intregului corp
de magistrati de la Curtea de Apel Bacau, iar sedinta de judecata
s-a suspendat pina la solutionarea cererii de catre instanta
superioara, adica tot Inalta Curte de Casatie si Justitie. In aceste
conditii, inca nu se stie cine va administra pina la urma Vinalcool in
toata aceasta perioada. In timp ce reprezentantii societatii spun ca
pe timpul suspendarii sentintei Consiliul de Administratie este cel
in masura sa conduca, reprezentatul DGFP a raspuns laconic:
„Este un mister”, fara sa mai dea alte amanunte. Cert este ca
soarta Vinalcool va fi decisa de instanta suprema a tarii, care va
hotari daca va stramuta procesul si daca va recuza magistratii
Curtii de Apel. Intre timp, la termenul de saptamina viitoare al
procesului de la Tribunalul Bacau, judecatorilor nu le va ramine
decit sa ia act de toate aceste demersuri si sa astepte ca
judecatorii de la Inalta Curte de Justitie sa-si spuna parerea.
(Mirela ROMANET)

Comentarii