Abandonul scolar, un fenomen in crestere

duminică, 12 august 2001, 23:00
3 MIN
 Abandonul scolar, un fenomen in crestere

Abandonul scolar a devenit, pentru invatamintul romanesc, o problema destul de serioasa. Cauzele fenomenului, cu o rata mai accentuata in ultimii ani, sint in primul rind legate de cresterea gradului de saracie al populatiei. "Abandonul scolar este in continua crestere, lucru care ar trebui sa ingrijoreze factorii de decizie, mai ales ca motivul principal il constituie starea materiala precara a familiilor cu multi copii, care sint pusi in imposibilitatea de a asigura imbracaminte, incaltaminte, rechizite si o spun cu tristete, nu in ultimul rind lipsa hranei corespunzatoare pentru efortul intelectual. Copiii familiilor sarace nu vor avea acces la invatamint, daca toate masurile care se vor lua privind protectia sociala de orice fel nu vor fi indreptate spre copii respectivi si spre parintii acestora", a declarat prof.Gheorghe Constantinescu, liderul Ligii Sindicatelor din Invatamint Botosani.
Daca la sfirsitul anului scolar 1998, numarul celor care au legat scoala de gard s-a ridicat la peste 400, in anul scolar 1998-1999, 470 de copii au renuntat la scoala, iar in 1999-2000, numarul lor avea sa creasca la 520 de elevi; peste 450 dintre nescolarizati provenind din mediul rural. Desi nu s-a intocmit inca o statistica a abandonului pe anul scolar incheiat, o situatie orientativa a Inspectoratului Scolar Judetean arata ca anul acesta numarul celor nescolarizati este in crestere cu peste 100 de elevi. In plus, daca pina acum exista doar abandon la nivelul invatamintului gimnazial si primar, in ultimii doi ani cazurile s-au inmultit si invatamintului liceal si profesional. In anul scolar 2000-2001 in jur de 90 de liceeni au renuntat la studii.
Se pare ca numarul celor care abandoneaza scoala este mult mai mare decit cel din datele oficiale ale ISJ si asta deoarece unii parinti, mai ales cei din mediul rural, refuza sa declare ca ar avea copii care au depasit virsta de sapte ani si care nu sint inscrisi in nici o forma de invatamint. "Ne-am confruntat cu astfel de situatii. Multe cadre didactice au batut la poarta familiilor, tocmai pentru a-si inscrie copii la scoala, iar acestia nu au vrut sa-i declare. Daca nu se vor lua masuri rapide alfabetismul va creste", a adaugat prof. Constantinescu. Pentru a eradica fenomenul, actuala guvernare a promis ca va acorda, la inceputul anului scolar, rechizite gratuite elevilor din familii al caror venit este de mai putin de jumatate din venitul mediu pe economie.
Si MEC incearca sa gaseasca modalitati pentru a preveni abandonul scolar. "Se studiaza posibilitatea realizarii unui program pentru invatamintul simultan; se va vedea daca este mai avantajos ca acesti elevi sa fie internati pe timpul anului scolar in internate, finantind sederea acestora de la buget si, in felul acesta, se desfiinteaza posturile existente in invatamintul simultan. La ora actuala, avem scoli unde clasele I-IV functioneaza sub normativ, doar cu 10 elevi. Pe acesti copii i-am condamna la nescolarizare, deoarece, in primul rind, ar refuza sa se inscrie la o alta scoala, datorita distantei foarte mari, iar daca ar lucra in sistem normal, potrivit proiectului ministerului, ar avea posibilitatea de a urma cursurile si la o scoala in care sint profesori calificati", a adaugat prof.Teodor Clocotici, inspector general adjunct al ISJ. (L.L)

Comentarii