Admis, a doua oara, la sefia ISJ

joi, 21 martie 2002, 00:00
1 MIN
 Admis, a doua oara, la sefia ISJ

Constantin Manolache revine la sefia Inspectoratului Scolar Judetean Botosani. Acesta a sustinut, ieri, concursul pentru ocuparea postului de inspector sef al acestei institutii si a fost declarat admis. Postul de inspector sef al ISJ a fost scos la concurs de Ministerul Educatiei si Cercetarii in urma cu o luna, insa numai Constantin Manolache si-a depus dosarul pentru participarea la examinare, pe care a trecut-o de altfel, ca si prima data, cu brio. "Am avut mai mari emotii, ca la concursul din toamna, acesta fiind si mai greu, insa totul a trecut cu bine", a declarat prof. dr. Constantin Manolache. Acesta va mai preda la catedra, in cadrul Colegiului National "A.T.Laurian", inca trei saptamini, dupa care isi va relua activitatea la sefia ISJ, de unde a fost eliberat din functie in toamna anului trecut, ca urmare a incidentului de toxiinfectie alimentara. Manolache va fi fixat pe post prin decizia Ministerului Educatiei si Cercetarii. Actualul sef interimar al ISJ, prof.Teodor Clocotici, va candida alaturi de prof. Constantin Paraschivescu pentru posturile de inspectori adjuncti ai ISJ. Dupa instalarea pe post a inspectorului general al ISJ, MEC va organiza concurs si pentru fixarea celor doi adjuncti. (L.L.)

Comentarii