Balega crapa asfaltul

luni, 11 iunie 2001, 23:00
2 MIN
 Balega crapa asfaltul

Dupa furtul indicatoarelor rutiere drumurile din judetul Botosani se confrunta cu o alta problema mai putin obisnuita. Din cauza inexistentei cailor de acces pentru animale sau a nefolosirii acestora de catre proprietarii de animale domestice, soselele sint tot mai des tranzitate de cirezi de vaci sau turme de oi. Acestea actioneaza negativ asupra asfaltului, crapindu-l, dar totodata duc si la pierderea calitatilor sale din pricina caracterului acid al excrementelor animale. "Intretinerea drumurilor lasa mult de dorit. Este tragedie ce se intimpla in unele locuri. Sint drumuri care abia au fost asfaltate si care acum sint pline de balega. Am fost saptamina trecuta la Darabani si in centrul orasului era un miros ca nu puteai sa stai acolo. Fenomenul este vechi dar s-a accentuat vara. Mergeti pe un drum din judet la ora sapte seara si veti vedea ce se intimpla", afirma vicepresedintele Consiliului Judetean, Constantin Contac.
Rezolvarea chestiunii este una greu de infaptuit. Potrivit legii, animalele care nu tracteaza carute sau sarete nu au voie sa circule pe drumuri asfaltate, proprietarii acestora fiind obligati astfel sa le indrume spre alte cai de acces. Problema este insa ca in multe situatii aceste cai nu exista desi primarii sint obligati sa le amenajeze. Legile in vigoare nu prevad insa nici o sanctiune pentru primarii care nu construiesc drumurile pentru animale, iar, la rindul lor, detinatorii de animale nu pot fi trasi la raspundere deoarece folosesc strazile intrucit primarul nu le-a amenajat caile de acces prevazute de lege. "Ne luptam cu niste chestiuni pe care aproape ca iti este si rusine sa le mai faci publice. Trebuie sa facem o munca de educatie continua", mai spune Contac.
Chestiunea a fost discutata chiar ieri in cadrul comisiei operative a judetului in cadrul careia au fost prezente conducerile prefecturii, CJ si primariei Botosani. In urma discutiilor purtate prefectul Costica Macaleti a decis sa trimita tuturor primariilor o circulara prin care sa solicite amenajarea cailor de acces pentru animale. (Sergiu BALASCAU)

Comentarii