Ce spun deputatii nostri la tribuna Parlamentului

duminică, 06 mai 2001, 23:00
4 MIN
 Ce spun deputatii nostri la tribuna Parlamentului

Cele 100 de zile lucratoare scurse de la inceputul mandatului nu le-au fost de mare ajutor parlamentarilor botosaneni. Pentru cei 10 parlamentari botosaneni, prima jumatate de an in calitate de demnitari a fost probabil una de acomodare. Pina acum noi, de la Botosani, nu puteam afla mare lucru despre ce fac alesii nostri cind sint la Bucuresti, insa de curind s-a modernizat complet site-ul de pe Internet al parlamentului in sensul ca pe linga informatiile stricte si seci, sint prezentate si stenogramele sedintelor. Asta inseamna ca putem vedea cit si mai ales ce spun botosanenii de la tribuna parlamentului.
Cea mai vasta experienta parlamentara are fara indoiala deputata PDSR, Viorica Afrasinei, care este de trei mandate deputat si cu voia dumneavoastra are toate sansele sa zdrobeasca toate recordurile in materie. Inca din legislatura trecuta Viorica Afrasinei este vicelidera Grupului parlamentar social democrat si umanist. Una din atributiile acestei calitati este aceea ca ea are libertatea de a vorbi in plen in numele grupului pe care il reprezinta cam oricind doreste. In ceilalti patru ani a facut-o de nu mai putin de 212 ori si a initiat 6 proiecte de legi. Chiar daca pina acum se ocupa indeobste cu interpelarile cerind explicatii, iar acum trebuie sa dea ea explicatii, deputata vorbeste la fel de mult. A avut pina acum 13 luari de cuvint pe marginea diverselor proiecte legislative, din care unele chiar de bun simt, cum ar fi aceea prin care cerea colegilor sai sa scoata din legea privind accesul liber la informatii un paragraf din care se intelegea ca ziaristii nu pot pune decit anumite intrebari la conferintele de presa. Pe de alta parte, au mai zburat si porumbei de genul "As vrea sa o asigur pe stimata noastra colega, pe doamna Mona Musca, ca colegii nostri din grupul parlamentar PDSR, nu au votat conform convingerilor sale, ci conform convingerilor constiintei noastre".
Un reviriment deosebit il are deputatul PRM Stefan Baban, care in mandatul trecut nu s-a dat chiar peste cap. Si el a avut tot 13 interventii in plen, plus o incercare de a se alege pe viata deputat. Asta din urma este initierea unui proiect de lege privind despagubirea persoanelor fizice ce au subscris unitati de fond la FNI, care proiect n-a trecut bineinteles. Interpelarile lui Stefan Baban au avut teme din cele mai diverse, de exemplu deputatul botosanean cerind detalii cu privire la privatizarea Sidex, aratind astfel ca este o persoana care gindeste lucrurile in perspectiva lor nationala. Tot el a semnalat ministrului de interne Ioan Rus o teapa pe care institutia sa a luat-o de la UPSS Botosani, printr-un contract de furnizare a unor pompe si electropompe catre UM 630 din Bucuresti, pompele avind pretul umflat in ciuda pietei, cu aproximativ, dupa calculele deputatului, 1,2 miliarde de lei. Nu stim ce i-a raspuns ministrul sau daca i-a raspuns vreodata. Odata cu acest nou mandat obtinut la mustata, lui Stefan Baban i s-a deschis gustul de discursuri, comentarii si declaratii. "Neputinta – boala cronica a intreprinderilor mici si mijlocii", "Bancile populare inca ameninta stabilitatea pietei bancare romanesti", din nou ceva cronic "Arieratele – boala cronica a economiei" si mai ales divagatia politica pe interogatia "Noi, romanii, am uitat de Dumnezeu?". Spicum pentru dumneavoastra: "Este imperios necesar sa unim toate fortele sociale, politice si economice, pentru a deveni un plan de active realist si eficient, care sa aiba ca rezultat imediat o diminuare importanta a arieratelor in economia nationala". Frumoasa transpunere in cuvinte si incepem sa banuim ca domnul deputat s-a trezit in acest mandat un fel de mare specialist in economie printre peremistii sai ceea ce, de ce nu, l-ar putea face ministru, secretar de stat ceva, daca Vadim pune mina pe putere.
Doru Dumitru Palade, peremistul nostru bucurestean, a vorbit de trei ori in plen si a sesizat vreo doua privatizari oneroase, Moldopan de exemplu. Ne-ar place sa va citam din declaratiile sale, dar ele nu pot fi privite decit ca intreg pentru a le putea respira aerul. Un aer vechi, de sedinta UTC, putin melancolic si plin de obtuzitatile pe care am fi dorit atit de mult sa le uitam.
Deputata PSDR, Doina Micsunica Dretcanu, care il inlocuieste in functie pe Costica Macaleti, actualul prefect al judetului, nu a apucat sa faca mare lucru. Pozitia sa este si una destul de ingrata, nu este nici pedeserista si nu este nici in opozitie cu PDSR.
Cu Mihai Malaimare este o cu totul alta poveste. Doctorul in teatru este si presedinte al Comisiei de cultura si a avut o multime de explicatii de dat de la tribuna. Are initiative legislative si din cite am sesizat vorbeste mult si din loja comisiei pe care o reprezinta caci este des interpelat de ceilalti vorbitori. Nu am prea inteles de ce se opunea in discutiile pe marginea legii accesului la informatii la eliminarea unui paragraf care pus in lege ar fi insemnat tragerea la raspundere a ziaristilor care nu consemneaza in articolele lor tot ce aud la conferintele de presa. Noi o sa fim ceva mai atenti la ce spune el in conferintele de la Botosani, poate de pe undeva de pe aici i se trage.
Ultimii deputati de pe lista noastra sint Mihai Balta si Gheorghe Marcu. Primul este si presedintele organizatiei judetene a PDSR si treburile sale tin in special de politica. In cadrul comisiei a avut contributii la proiectul legii proprietatii intelectuale. Gheorghe Marcu este membru al comisiei de politici economice si impreuna cu presedintele comisiei sale, liberalul Napoleon Pop, a initiat citeva proiecte legislative in domeniul economic. Pentru ca sint membri ai partidului de guvernamint si fac parte din grupul parlamentar majoritar cei doi pot ajunge mai greu la tribuna, loc rezervat liderilor de grup sau celor care-si sustin propriile proiecte. (Catalin ALISTARI)

Comentarii