Cit ne costa sa ne verificam starea de sanatate

vineri, 11 august 2000, 23:00
3 MIN
 Cit ne costa sa ne verificam starea de sanatate

Ca e mai simplu sa previi o boala decit sa o vindeci sintem invatati inca de mici copii, insa cit de scumpa poate sa se dovedeasca aceasta prevenire daca nu aveti asigurari de sanatate urmeaza sa va explicam in cele ce urmeaza. Oricit de ocupati am fi, pentru sanatatea noastra ar trebui sa ne gasim timp o data pe an pentru un control amanuntit la medicul de familie (asa-numitul examen de bilant) in urma caruia supraveghetorul sanatatii noastre sa ne poata pune in garda in legatura cu eventualele boli pe care le avem si care inca nu se manifesta suparator. Examenul de bilant, care este gratuit pentru persoanele care platesc asigurari de sanatate, trebuie urmat de efectuarea unor analize de laborator, cu cit mai multe cu atit mai utile pentru depistarea "din fasa" a eventualelor boli. Daca medicul de familie recomanda efectuarea analizelor, acestea nu ne costa nimic, cu conditia sa ne adresam unui laborator de analize de pe linga un spital. Daca insa nu avem trimitere de la medic si vrem sa aflam cit de sanatosi sintem trebuie sa ne garnisim portofelul cu o suma suficient de consistenta.
"Pentru o buna supraveghere a starii de sanatate personale este recomandabila efectuarea tuturor analizelor de rutina o data la sase luni sau macar o data pe an. Asa-numitul screening se efectueaza gratuit in laboratoarele noastre pentru persoanele care prezinta trimitere de la medicul de familie, insa efectuam aceste analize si contra-cost, la cerere", explica dr. Liliana Zbirnea, medicul-sef hematolog al Spitalului Judetean. Sigur ca analizele de rutina se pot efectua si de catre laboratoarele particulare, insa va vom da in cele ce urmeaza citeva dintre tarifele practicate de Laboratorul de analize al Spitalului Judetean, pentru a nu fi acuzati de publicitate mascata pentru unul sau altul dintre laboratoarele private. Un examen de laborator de rutina trebuie obligatoriu sa contina o hemoleucograma completa, chiar daca aceasta costa 75 000 lei, pentru ca o astfel de analiza poate pune in evidenta o sumedenie de boli ale singelui, in special anemii. VSH-ul este o analiza la fel de importanta si de uzuala ca precedenta, intrucit pune in evidenta infectiile prezente in organism, chiar daca acestea nu se manifesta vizibil. Un VSH costa la Judetean 10 000 de lei. Dintre analizele biochimice care pot da o idee despre starea generala de sanatate a organismului se recomanda sa se efectueze o data la sase luni: un examen sumar de urina ce pune in evidenta eventualele infectii urinare (30 000 lei), o uree (25 000 lei), glicemia ce poate surprinde un inceput de diabet zaharat (25 000 lei), probele hepatice ce vorbesc de suferintele ficatului (TGP – 25 000 lei, gama GT – 30 000 lei, fibrinogen – 60 000 lei, electroforeza – 70 000 lei), calcemia (25 000 lei), magnezemia (25 000 lei), lipidemia (30 000 lei), colesterolemia (25 000 lei) si trigliceridele (30 000 lei). VDRL-ul, care pune in evidenta eventualele imbolnaviri venerice, costa 50 000 de lei, un exudat faringian 120 000 lei si un examen coproparazitologic 60 000 lei. O analiza HIV/SIDA 110.000 lei, insa nu se efectueaza decit la Sanepid, la Centrul de Transfuzii Sanguine ori in unele laboratoare private. Femeilor trecute de 25 de ani li se recomanda ca o data pe an sa isi faca un test Papanicolau care poate pune in evidenta un cancer genital, test pe care Maternitatea il efectueaza pentru 25.000 lei. Daca avem pretentia sa obtinem "vesti" despre vreo eventuala tumora pe organele interne, este bine sa facem o ecografie care nu este mai ieftina de 100 000 de lei, iar despre sanatatea plaminilor ne putem lamuri dupa efectuarea ITN care ne mai solicita o suta de mii de lei. Incercam sa ne oprim aici cu analizele pe care e bine sa le facem periodic, banuind ca v-ati speriat de suma care a sarit deja peste un milion de lei. Trebuie sa va linistim insa si sa va asiguram ca puteti sa va verificati periodic sanatatea (chiar va recomandam sa o faceti macar o data pe an) absolut gratuit daca va platiti cu constiinciozitate contributia de asigurari de sanatate. (Dana BEJENARU)

Comentarii