Privatizarea Stipo Dorohoi mai agita spiritele angajatilor societatii

vineri, 15 decembrie 2000, 00:00
4 MIN
 Privatizarea Stipo Dorohoi mai agita spiritele angajatilor societatii

Desi FPS Botosani se lauda cu performantele in ale privatizarii, nu toate actiunile institutiei au fost succese. Exemplul cel mai bun, si care tinde sa devina unul senzational, il reprezinta Stipo SA Dorohoi. Cazul a fost intens mediatizat odata cu preluarea de la FPS a unui numar suficient de actiuni de catre omul de afaceri sucevean Corneliu Petreanu, in urma cu aproximativ doi ani. Povestea este lunga si incurcata, dosarul care intre timp a fost pe rolul Judecatoriei Botosani urmind a fi transferat curind la Curtea de Apel Suceava, ajungind acum la vreo 280 de file. Ce este mai interesant, pseudo-proprietarul Corneliu Petreanu nu a mai trecut pe la fabrica din luna aprilie, de la ultima AGA. Cu toate acestea, Stipo SA merge cum nu se poate mai bine. In primele zece luni ale acestui an a realizat o cifra de afaceri de aproximativ 4 milioane de dolari cu un profit de aproximativ 2 miliarde de lei. De asemenea, fabrica, ce ajunsese la un moment dat sa fie campioana datornicilor din judet, si-a achitat in mare parte datoriile si se straduie in continuare sa le plateasca la zi. In acest an, spre deosebire de majoritatea intreprinderilor din judet, Stipo a mai angajat 80 de persoane, alaturi de cei 1.500 de salariati. Toate acestea au fost posibile deoarece salariatii au acceptat salarii mai mici, 57% din fondul de salarii mergind in contul datoriilor.
Ieri, reprezentantii sindicatului liber al sticlarilor de la Stipo le-a fost respinsa actiunea de radiere de la Registrul Comertului a actualului actionariat. La inceputul anului, Corneliu Petreanu inregistrase la Registrul Comertului Botosani o noua structura a actionarilor si anume Somvetra Gherla, 12,63%, Erbistar, 6,27%, ambele firme ale suceveanului, Steinel Trading, un comisionar brasovean aproapiat lui Petreanu, cu 20%, FPS, care a mai ramas cu 24%, PPM-istii cu 36%, iar diferenta pina la suta la suta apartinind lui Petreanu in nume personal. Toate procedurile au durat o saptamina, inclusiv schimburi de actiuni intre firmele lui Petreanu, desi legal de fiecare data cind se face o modificare se acorda 15 zile pentru contestatii. "Intr-o saptamina cei de la Registrul Comertului au dat toate actele fara macar sa ne instiinteze. S-au facut si erori imense deoarece lipsesc acte, adica hotarirea AGA care sa consemneze schimbarile din structura actionariatului si actul aditional de inscriere, fara de care Registrul nu poate face modificarea", ne declara viceliderul sindical Mihai Luca. Asta se pare ca a fost picatura care a umplut paharul, dupa ce de luni de zile, nimeni nu poate lamuri nici macar daca Petreanu a achitat pretul actiunilor cumparate. Se pare ca nu, ba mai mult, politia Gherla a pus sechestru pe actiunile lui Petreanu la Somvetra si a instiintat conducerea Stipo ca actiunile fabricii din Gherla ramin in custodia fabricii dorohoiene.
In afara procesului de care vorbeam mai sus prin care se incearca anularea privatizarii, sindicatul va face recurs la hotarirea judecatorului delegat la Registrul Comertului de respingere a radierii, si va introduce actiuni penale impotriva directorului Registrului Comertului, Dumitru Duduc, impotriva directorului FPS Botosani, Emilian Popa, pentru abuz in serviciu si impotriva administratorului Steinel Trading, Victor Hoffman. "Nu stim ce sa mai facem. De doi ani ne chinuim sa lamurim privatizarea aceasta si in acelasi timp sa mentinem locurile de munca a celor 1.500 de oameni. Este clar ca nu este in regula si ca Petreanu a luat fabrica pe degeaba. Noi, PPM-ul, ne-am constituit in PAS, din care fac parte aproape toti angajatii Stipo si vrem sa cumparam fabrica prin negociere directa cu FPS, sau cum se va numi organismul ce se va ocupa de privatizari", mai spune Mihai Luca.
Este clar ca daca nu s-a facut nimic pina acum nici nu se va face in conditiile actuale. Daca va amintiti, in perioada opozitiei intre sustinatorii sindicalistilor de la Stipo s-au aflat parlamentarii opozitiei, adica ai PDSR. Una din masurile anuntate de viitorul guvern PDSR este verificarea tuturor privatizarilor. "Ne vom ocupa, asa cum a spus si prim-ministrul Adrian Nastase, de verificarea tuturor privatizarilor. Se va infiinta o agentie speciala care se va ocupa de acest lucru. Vor fi anulate toate privatizarile frauduloase sau ilegale, iar functionarii care au facut abuzuri sau au incalcat prevederile legale vor fi deferiti justitiei. Cunoastem cazul Stipo Dorohoi si el va intra cu siguranta in atentia agentiei de care vorbeam cit de curind", ne declara presedintele PDSR Botosani, deputatul Mihai Balta. Cu putin noroc, privatizarea Stipo, un caz cu multe necunoscute si cu multe implicatii, ar putea fi una din primele privatizari verificate si totodata ar putea spulbera mitul intangibilitatii super-productivei filiale a FPS din Botosani. (Catalin ALISTARI)

Comentarii