Privatizarea taranista, pusa sub semnul intrebarii

vineri, 07 septembrie 2001, 23:00
2 MIN
 Privatizarea taranista, pusa sub semnul intrebarii

Arestarea ex-prefectului Alexandru Simionovici reprezinta doar inceputul actiunii declansate de organele de control in rindul institutiilor banuite de derularea unor afaceri necurate in perioada 1996-2000. Demersurile efectuate de prefectul Costica Macaleti, aproape imediat de la instalarea in functie, carora li s-au adaugat cele ale Corpului de control si ale filialei Botosani a fostului FPS, au inceput sa dea roade. La jumatate de an dupa trimiterea primelor solicitari Ministerului Administratiei Publice si Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS), la Botosani au sosit primele sapte dosare ale unor privatizari banuite a fi frauduloase. Acestea si alte 19 cerute de Prefectura vor fi analizate in detaliu de catre filiala APAPS Botosani si Corpul de control al prefectului si vor constitui probabil cea mai mare campanie indreptata impotriva privatizarilor frauduloase derulate la Botosani. Desi, din cauza presiunilor care deja au inceput sa se faca asupra institutiilor ce vor efectua controalele, APAPS Botosani nu a facut publice numele primelor sapte societati ce vor fi verificate, este cert ca unele dintre ele sint legate de numele lui Alexandru Simionovici. "Pina la sfirsitul anului, speram sa analizam 10-12 dosare. Concluziile verificarilor vor fi aduse la cunostinta prefectului si, prin intermediul mass-mediei, opiniei publice", ne declara Timica Baltaru, reprezentant al APAPS Botosani. In eventualitatea descoperirii unor nereguli legate, mai ales, de modul in care sint respectate clauzele post-privatizare, vor fi sesizate politia si Parchetul.
Cele sapte dosare de privatizare au fost aduse la Botosani de la Regionala Nord-Est Iasi a APAPS, unde au fost trimise spre sfirsitul guvernarii taraniste. Cu toate ca totalul dosarelor solicitate a fost de 26, probabil ca numarul acestora va creste dupa verificarea primelor. "Se va verifica tot ce inseamna privatizare. Ce iese la suprafata, va vedea toata lumea. Nu pot spune insa ca nu se vor vedea si lucruri care nu s-au intimplat. Nu este vorba de nici o razbunare politica. «Nimeni nu este mai presus de lege» – este o prevedere a Constitutiei Romaniei, de care trebuie sa tina seama toata lumea, inclusiv toti administratorii institutiilor publice", afirma deputatul Mihai Balta, persoana care a jucat, probabil, un rol important in aducerea la Botosani a dosarelor privatizarilor efectuate in anii 1996-2000. Actiunea efectiva de verificare a dosarelor de privatizare va incepe saptamina viitoare, odata cu intoarcerea din concediu a lui Corneliu Vasiliu, seful Corpului de control al prefectului. (Sergiu BALASCAU)

Comentarii