Programele scolare provoaca migrene profesorilor

marți, 07 septembrie 1999, 23:00
2 MIN
 Programele scolare provoaca migrene profesorilor

De pe 13 septembrie elevii claselor a IX-a vor studia dupa noile planuri de invatamint. Curriculumul scolar prevazut pentru disciplina Limba si literatura romana a reusit sa bage groaza in profesori si elevi. Noua programa scolara care lucreaza cu trei mari domenii- "Literatura", "Limba si comunicare" si "Concepte operationale"- prevede studierea integrala a marilor scriitori romani. Numai pentru primul domeniu, "Literatura", noua programa scolara propune studierea a 21 de texte literare. Ministerul Educatiei Nationale (MEN) a cerut ca pe durata celor patru ani de liceu sa se studieze cite o opera reprezentativa din marii autori romani. Cum vor putea procura bibliotecile scolare majoritate a cartilor cerute de noua programa aprobata de minister si de unde vor obtine banii necesari achizitionarii acestora, ramine in continuare o mare necunoscuta. Recomandarile MEN vor lovi din noul an scolar in bietele biblioteci de pe linga unitatile de invatamint care nu dispun de banii necesari cumpararii sutelor de volume, de la Caragiale si Creanga la James Joyce si H.R. Patapievici pe care elevii botosaneni le vor studia in cadrul programei de invatamint "simplificate" propusa de MEN. "Noi mai avem cit de cit cartile autorilor englezi sau operele complete ale unor scriitori romani, insa bibliotecile scolare nu au cum sa faca fata noii cereri de carte. Elevii vor mai veni la noi, le vom imprumuta traducerile acestor lucrari sau le vor studia in sala de lectura, daca nu exista alta alternativa", ne-a declarat prof. Cornelia Viziteu, directoarea Bibliotecii Judetene "Mihai Eminescu". (Oana FILIP)

Comentarii