Proiect grandios la Oraseni Deal

miercuri, 22 noiembrie 2000, 00:00
2 MIN
 Proiect grandios la Oraseni Deal

In comuna Oraseni Deal din Botosani se pun bazele unui proiect de apropiere intre biserica si scoala, in urma caruia va beneficia intreaga comunitate locala. Numele proiectului este "Agapis" (care in limba greaca inseamna dragoste crestina), iar initiatorul lui este parintele George Turcoman care slujeste in Parohia Oraseni Deal si preda religia la scoala din comuna. Proiectul necesita in jur de 50.000 de dolari. Pentru ca nu poate aduna acesti bani de la sponsori locali, parintele a depus un proiect care contine obiectivele urmarite si planul de buget la Ambasada Japoniei pentru a obtine finantarea din partea acesteia. Obiectivele proiectului urmaresc o dezvoltare a satului din mai multe puncte de vedere: educational, ecologic, sanitar, dotare, agrement si constructie. Un obiectiv principal il reprezinta construirea unei cladiri pe pamintul parohiei in care sa functioneze un cabinet medical, o biblioteca, citeva camere pentru satenii care nu au o locuinta proprie, o bucatarie care sa asigure mese gratuite nevoiasilor si un muzeu al satului.
Proiectul urmareste, pe linga ajutarea nevoiasilor din sat, implicarea cit mai mare a scolii astfel incit copii sa fie invatati sa vina in sprijinul celor din jur. "Unul, doi sau trei copii care vor invata bine vor fi sprijiniti material si financiar pentru a urma un liceu si apoi o facultate. Toate cheltuielile vor fi suportate din banii parohiei", ne-a declarat parintele George Turcoman. Copiii vor beneficia si de momente de relaxare: vor face sapaturi arheologice, se va amenaja un loc de agrement (mese, banci etc.) pe malul unui iaz care apartine Bisericii pentru intreaga comunitate locala, se vor inchiria citeva calculatoare pentru 2-3 zile pe luna pentru ca elevii sa invete sa le foloseasca. Parintele George Turcoman ne-a declarat: "Am fost inspirat de profesorii de la Facultatea de Teologie din Iasi care m-au ajutat si am vrut ca, la rindul meu, sa fac si eu un bine altora". (C.B.)

Comentarii