Amicii drumetiilor

luni, 26 februarie 2001, 00:00
2 MIN
 Amicii drumetiilor

Constituit in urma cu doi ani, Clubul de Turism "Proilavia" – singurul de acest fel din Braila – iese la rampa cu realizari notabile, dar si cu planuri ambitioase pentru anul 2001. Avindu-i ca membri fondatori pe Gabriel Lala, student la Stiinte Economice si pe Dennis Teodorescu, anul IV la Sociologie-Psihologie, "Proilavia" a reusit sa atraga in rindurile sale tineri braileni iubitori ai turismului montan si fluvial si sa participe la nenumarate concursuri nationale. Astfel, clubul brailean a participat anul trecut la concursul "Lira Gentienelor", desfasurat la Sangeorz-Bai in perioada 24-26 martie si a obtinut locurile II si III la Campionatul National al Cluburilor de Turism "Vrincioaia 2000", la proba "Cunostinte despre zona", respectiv "Cunostinte de prim ajutor". Alte participari: "Lira Carpantina" (Olanesti) si "Leoata" (Rucar-Bran) de asemenea in anul 2000.
Prima participare la un concurs national este – pentru acest an – cea din 23-25 februarie, de la Cimpina, probele fiind afara de cele obisnuite: grafica montana, proba de cultura generala, caricatura, afis ecologic, diapozitive, fotografie montana. La acest campionat vor participa peste 25 de cluburi de turism din toata tara.
Afiliat la Federatia Est-Europeana de Turism Profesionist (FEETP), Clubul "Proilavia" corespondeaza prin intermediul Internetului cu iubitorii de drumetii din tara si strainatate. Principalele obiective urmarite de membrii Clubului de Turism alpin si fluvial "Proilavia" sint: practicarea in cadru organizat a turismului montan, fluvial si ecologic, sub toate formele, la un nivel superior; respectarea eticii montane si a normelor de ocrotire a naturii; atragerea si formarea de noi practicanti de turism; popularizarea prin orice mijloace a turismului montan, fluvial si ecologic; efectuarea de studii privind problemele specifice turismului; inlesnirea efectuarii de trasee in muntii Romaniei si pe Dunare, in cadru organizat de catre persoane si cluburi de turism din strainatate.
Clubul "Proilavia", care numara in prezent 11 membri – 8 baieti si 3 fete – este o organizatie neguvernamentala, nonprofit si apolitica, ale carei fonduri provin exclusiv de la iubitorii de drumetii, foarte rar din sponsorizari. Singurele criterii pentru admiterea ca membru sint pasiunea pentru drumetiile montane si pescuit, spiritul de echipa si respectul pentru natura. (Marian GHEORGHE)

Comentarii