Gata cu inghesuiala la CARP

duminică, 03 iunie 2001, 23:00
2 MIN
 Gata cu inghesuiala la CARP

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Braila (CARP) vine in sprijinul virstnicilor judetului. Tot mai multe persoane de virsta a treia se indreapta spre CARP, deoarece au nevoie de facilitatile oferite de acest organism. Problema este ca, pentru cei aproximativ 47.000 de membri ai casei, este un adevarat calvar sa se prezinte, lunar, pentru plata contributiei de deces, a cotizatiilor sau pentru incasarea imprumuturilor. Sediul CARP a devenit neincapator. Mii de pensionari vin, dupa jumatatea fiecarei luni, sa-si achite datoriile si stau la cozi interminabile. Consiliul de Conducere al CARP a decis sa puna capat acestei situatii, prin extinderea spatiului functional.
In maxim doua luni, va fi dat in functiune cel de-al doilea corp al Casei. "La inceput, cind numarul membrilor era mai mic, sediul era incapator. Acum, insa, lucrurile s-au schimbat. Tot mai multi pensionari s-au inscris la CARP, iar extinderea spatiului functional a devenit o masura de maxima urgenta. Inca din aprilie, am inchis clubul care functiona in cel de-al doilea corp al casei, deoarece acesta era un loc unde, pe linga virstnici, veneau alte 25-30 de persoane din lumea interlopa, care practicau jocurile de noroc pe bani. Un spatiu care trebuia sa fie de agrement se transformase intr-un club de viciosi. Existau pensionari care veneau si luau imprumuturi pe care le pierdeau la jocuri. Am dat dispozitii clare ca, acestor categorii de persoane, sa nu li se mai dea bani", ne-a declarat Ion Zmeu, presedinte al Consiliului de Conducere al CARP-Braila.
In noul sediu, a carui igienizare a costat in jur de 200 milioane, vor functiona: contabilitatea, biblioteca si frizeria. In vechiul sediu, vor exista 7 ghisee in loc de 5, cite sint in prezent. Conducerea CARP intentioneaza ca, pina la sfirsitul anului, contabilitatea fiselor membrilor sa fie realizata pe calculator. Se vor pune bazele unei a doua case de plati-imprumuturi, deoarece, in prezent, batrinii se calca in picioare cind trebuie sa incaseze acesti bani. Precizam ca cei aproximativ 47.000 de pensionari sint deserviti de 24 de angajati, citi are CARP-Braila. (Daniela TUPEA)

Comentarii