Iarna a facut un ultim tur prin judet

joi, 12 martie 1998, 00:00
3 MIN
 Iarna a facut un ultim tur prin judet

Iarna a venit pe intuneric
De parca ar fi uitat ceva important, iarna s-a intors din drum, ravasind judetul doua zile, pentru a ne arata ca zicala "Nu spune «hop» pina nu ai sarit groapa" are un mare simbure de adevar.
Aratindu-se inca de marti cu o ploaie rece si cu un puternic vint in rafale, iarna ne-a adus ieri si zapada pe care atit de mult o doream cu o luna-doua in urma.
Ploaia puternica si vintul violent au creat probleme inca de la primele ore ale zilei de 10 martie. Astfel, in toiul noptii, nu mai putin de 16 localitati au ramas complet fara energie electrica, alte doua – inclusiv municipiul Braila – fiind afectate partial. Au stat pe intuneric locuitorii din Jirlau, Dragu, Dedulesti, Mircea Voda, Gaiseanca, Jugureanu, Ulmu, Ciresu, Zavoaia, Scortaru Nou, Gurguieti, etc. precum si, pe alocuri, cei din Rimnicelu si Braila. Avariile s-au datorat ruperii liniilor de medie tensiune din cauza vintului puternic, crengilor rupte si spargerii izolatiilor.
In municipiu, principalele zone afectate au fost: Bulevardul Independentei, Calea Calarasilor, Strada Scolilor, partial Rahovei si Plevna, precum si zona Obor – Dorobanti – Hipodrom.
Deranjamente minore s-au inregistrat pe parcursul intregii perioade critice din punct de vedere atmosferic, toate insa fiind remediate de echipele de interventii ale RENEL-Filiala de Distributie a Energiei Electrice. Precizam ca telefoanele la care deranjamentele si avariile pot fi semnalate sint 929 sau 617185 respectiv 616939 – Dispecerat.
Mai putina caldura in case
Ultima zvicnire de orgoliu a iernii a adus, pe linga frigul de afara, si temperaturi mai scazute in apartamente, mai ales in cele din blocurile racordate la reteaua de termoficare. Inca de marti, RA "Aptercol" a trecut la rationalizarea apei calde si caldurii, aceste servicii fiind oferite dupa un program "de criza", alternativ: cind era apa calda, nu mai era caldura si viceversa. Marcel Motoc, directorul comercial al regiei de apa-canal-termoficare ne-a declarat ca masura a fost luata urmare a scaderii temperaturii si cantitatii agentului termic cu care este alimentata reteaua de termoficare a municipiului. Agentul termic preluat de "Aptercol" si furnizat blocurilor provine de la cei doi producatori de agent de pe platforma Chiscani. Electrocentrala Renel si SC CET SA. Conducerea regiei a precizat ca cei doi furnizori au alimentat reteaua cu agent termic primar mai rece cu 15 grade Celsius. Situatia s-a datorat luarii prin surprindere a celor doi producatori care aveau nevoie de timp sa aduca agentul termic la temperatura corespunzatoare nivelului temperaturilor exterioare.
Circulatia s-a desfasurat greu dimineata
Circulatia autovehiculelor s-a desfasurat destul de greu la primele ore ale diminetii, zapada asezata pe sosele constituind un obstacol serios pentru acestea. Si autobuzele RATCGL au avut ceva dificultati dimineata, situatia redresindu-se insa in citeva ore. Echipele de dezapezire n-au prea avut ocazia sa intervina in forta pentru ca, spre prinz, zapada de pe carosabil a inceput sa se topeasca.
Gazul metan livrat prin reteaua de alimentare a municipiului a avut o presiune normala, a informat "Romgaz" Braila.
De asemenea, trenurile au circulat conform graficelor, neinregistrindu-se intirzieri semnificative.
Ieri dupa-amiaza toate activitatile in oras se desfasurau normal.
Meteorologii ne dau sperante
Zapada venita pe neasteptate nu a ingreunat circulatia pe drumurile din judet. Ionel Ene, seful Comandamentului de Deszapezire, ne-a declarat, ieri la prinz, ca toate drumurile sint circulabile. "Zapada cazuta nu s-a asezat intr-un strat mai mare de 2-3 centimetri. Temperatura de afara o topeste foarte repede. Oricum, noi sintem pe baricade. Avem pregatite sapte autogredere cu care putem interveni imediat, daca va fi cazul."
Meteorologii nu sint prea impresionati de aceasta zvicnire a iernii. "Nu a fost nimic deosebit. Cantitatile de precipitatii n-au fost exagerate. La Braila au cazut 1,6 litri pe metru patrat, iar la Viziru, 1,7 l/mp. Temperatura cea mai scazuta inregistrata in zona municipiului a fost de minus 2,2 grade Clesius, in dimineata zilei de 11 martie. Vremea se va imbunatati constant, asa incit pina duminica va fi din nou primavara", a prezis meteorologul de serviciu Eugen Stanescu. Dupa cum se vede, in ultimul timp clima ne joaca tot felul de feste. Daca in februarie aveam impresia ca a venit primavara, iata ca acum, in martie, iarna rabufneste fara rost, parca numai pentru a ne strica buna dispozitie. Oricum, meteorologii spun ca iarna asta a fost cea mai calda din ultimii 148 de ani. (Mircea DOAGA, Florentin COMAN)

Comentarii