Ideea realizarii podului peste Dunare prinde contur

marți, 24 octombrie 2000, 23:00
1 MIN
 Ideea realizarii podului peste Dunare prinde contur

Un grup de specialisti ai corporatiei nipone "Itochu" au participat, ieri, la o intilnire cu reprezentantii Consiliului Judetean, avind ca tema podul peste Dunare, ne-a declarat Aurel Simionescu, presedintele CJ.
Simionescu a precizat ca discutiile au vizat realizarea studiului de fezabilitate al proiectului de constructie a podului. Specialistii japonezi ramin la Braila pina vineri, timp in care vor analiza toata documentatia pusa la dispozitie de Consiliul Judetean, respectiv studiul de prefezabilitate intocmit de institutul IPTANA Bucuresti. Apoi, vor face o vizita si in judetele Galati si Tulcea, pentru a colecta informatiile necesare in cadrul intilnirilor de lucru cu reprezentantii administratiei locale din judetele respective.
Reamintim ca primul pas concret in realizarea importantului obiectiv s-a petrecut la inceputul lunii in curs. Atunci, Ministerul Transporturilor si Guvernul Romaniei au semnat un contract cu firma "Itochu", prin care guvernul nipon garanteaza acordarea unui credit nerambursabil pentru initierea studiului de fezabilitate al proiectului de constructie a podului ce leaga Braila de Smirdan.
Japonezii sint interesati atit in realizarea studiului de fezabilitate, cit si de proiectarea si constructia efectiva a podului, evaluata la citeva miliarde de dolari. (Mircea CIUCASU)

Comentarii