In Chercea se naste un lacas sfint

marți, 24 august 1999, 23:00
2 MIN
 In Chercea se naste un lacas sfint

Pe Soseaua Focsani, in cartierul Chercea, s-a inceput, in urma cu cinci ani, constructia unui lacas nou de cult, care sa poarte numele Sfintei Mucenite Filofteia. Proiectul initia de parintele paroh Nicolae Filimon, este unul impresionant, tinind cont de posibilitatile financiare ale chercenilor. Astfel, valoarea constructiei – calculata in 1998 – se ridica la aproape 10,5 miliarde de lei. Desi s-au ridicat deja sapte metri de zidarie, cheltuielile au fost reduse, de numai 150 de milioane de lei.
Viitoarea biserica, situata in apropiere de actuala ctitorie "Sf. Filofteia" (de pe strada cu acelasi nume) va avea o inaltime de 25 metri, fiind construita in stil pur bizantin, cu nemoroase arcade. Lungimea lacasului va fi de 32 de metri, iar latimea de 25 de metri.
"Tot ceea ce s-a construit pina acum, s-a construit cu sprijinul si cheltuiala credinciosilor din Chercea. Zilnic, 15 lucratori adauga caramida cu caramida, insa avem nevoie urgenta de fonduri, altfel riscam sa fim siliti a intrerupe lucrarile. Din pacate, au lipsit sponsorii", ne-a marturisit parintele Filimon, cel care indruma si supravegheaza munca de la "Sf. Filofteia".
Din pacate, 75% din parohia parintelui Filimon este afectata de inundatii. Enoriasii sint oameni simpli, iar putinele lor venituri le folosesc ca sa-si cirpeasca peretii locuintelor. Intrucit este nevoit sa se descurce singur, parintele a recurs la o modalitate potrivita de a face rost de bani. Astfel, sfintia sa a investit 120 de milioane de lei in Cimitirul Parohial "Sf. Filofteia" – situat pe Soseaua Focsani – si pune acum in vinzare locuri de veci, veniturile fiind folosite pentru constructia bisericii noi. Actiunea este derulata cu binecuvintarea Prea Sfintitului Casian. Cei care vor sa cumpere locuri de veci se pot adresa personal parintelui Filimon, pe strada Sf. Filofteia nr. 29. Cit despre eventualii sponsori, ei pot depune contributii banesti in contul nr. 251101030816, deschis la CEC Braila.
Trebuie amintit ca parohia "Sf. Filofteia" ofera saptaminal hrana pentru 40 de saraci ai cartierului Chercea, milosteniile fiind coordonate de parintele paroh. (Marian GHEORGHE)

Comentarii