Lotul Tacau infunda puscaria

duminică, 29 aprilie 2001, 23:00
3 MIN
 Lotul Tacau infunda puscaria

Taranii care, inarmati cu bite, furci si coase, i-au batut mar si i-au pus pe fuga pe sapte agenti IGS care asigurau paza culturilor din Insula Mare a Brailei, au fost judecati si condamnati, saptamina trecuta, pentru savirsirea mai multor infractiuni grave: ultraj, tentativa de tilharie si tentativa de furt calificat. Astfel, Vasile Bogdan, Ion Bogdan, Ionel Orheanu, Valerica Orheanu, Florentin Gabriel Cata, Petrea Harsu si Vasile Harsu au primit cite 3 ani de puscarie, iar Sorin Ionita 2 ani si 2 luni inchisoare. Cel mai putin a capatat Dumitru Prunaru: 8 luni. Totodata, magistratii Tribunalului Braila au hotarit ca toti inculpatii – mai putin Prunaru – sa ramina dupa gratii si sa le plateasca agentilor pe care i-au ciomagit intre 5 si 12 milioane lei despagubiri. Trebuie precizat ca in razmerita au mai fost implicati alti noua tarani – intre care un minor si trei femei – care au primit deja amenzi usturatoare.
"Batalia" de la Ferma Veriga, din toamna anului trecut, a pus pe jar autoritatile, in primul rind datorita urmarilor imprevizibile pe care le putea avea. Bilantul incidentului singeros este relevant: cinci agenti de paza raniti si un taran impuscat in sold.
Imediat dupa ce s-a asociat cu SC "Insula Mare a Brailei" SA, firma Reen SRL Bucuresti s-a hotarit sa asigure paza culturilor cu ajutorul agentilor de la IGS Iasi. Cunoscatori ai artelor martiale, multi dintre angajatii IGS erau dotati cu munitie de razboi si pistoale "Carpati". Ei si-au facut treaba bine, astfel ca au reusit sa depisteze mai multi tarani din satul Tacau, care fie ca sustrasesera, fie ca urmau sa sustraga produse agricole din IMB. Locuitorii Baltii ii priveau cu dusmanie, pentru ca anuntasera Politia, si ardeau de nerabdare sa le dea o lectie, ca sa-i invete minte.
Potrivit Parchetului, in ziua de 8 septembrie 2000, taranii din Tacau s-au hotarit sa se razbune. Imbarcati in 9 carute, 20 de baltagani, inarmati cu furci, coase, cosoare si bite – mai ceva ca la ‘907 – au pornit spre Ferma Veriga, ca sa fure nutret pentru animale. La un moment dat, coloana de carute a ajuns in dreptul Fermei Pantea, unde erau cazati cei sapte agenti de paza ai IGS. Ca sa-i provoace pe venetici, taranii au inceput sa agite "armele" pe care le aveau la ei si sa faca zgomot. Rezultatul a fost cel scontat.
Constantin Toader, seful grupei de agenti, intuind ca taranii merg la furat, s-a decis sa le ia urma. Insotit de colegii lui, Toader a urcat intr-un ARO si a pornit spre Ferma Veriga. Agentii erau oarecum in inferioritate cu bastoanele de cauciuc in miini, insa aveau si doua pistoale "Carpati" si doua incarcatoare. In jurul orei 17.30, tinerii in uniforme negre au ajuns in zona Veriga si au depistat mai multe carute pitite linga o sola de floarea-soarelui. Ei au oprit autoturismul ARO si au coborit ca sa vada ce se intimpla.
Instantaneu, sapte tarani inarmati cu furci si bite s-au aruncat asupra agentilor IGS, luindu-i prin surprindere. Nimic nu i-a mai putut potoli, nici macar cele opt focuri de pistol trase asupra lor. Vasile Bogdan, din Tacau, a primit un glont in coapsa stinga si acest lucru i-a infuriat si mai mult pe bastinasi. Ei au reusit sa-i bata mar si sa-i puna pe fuga pe bodyguarzi care, raniti si infrinti, abia au reusit sa urce in ARO, ca sa dea bir cu fugitii. Constantin Toader, ranit grav (o mina fracturata, alte leziuni) si alti patru agenti au ajuns la spital, in aceeasi seara Politia declansind reprimarea razmeritei si prinderea agresorilor. (Marian GHEORGHE)

Comentarii