Catalin Dorian Florescu revine la Iasi

joi, 06 decembrie 2012, 19:24
2 MIN
 Catalin Dorian Florescu revine la Iasi

Catalin Dorian Florescu va reintalni publicul iesean cu prilejul aparitiei celui mai recent roman al sau – „Jacob se hotaraste sa iubeasca". Scriitorul elvetian de origine romana va sustine o lectura publica astazi, de la ora 13.15, in sala de festivitati a Colegiului National. Cartea pe care o va prezenta a aparut la Polirom, dar si in editie digitala, in traducerea Marianei Barbulescu. „Jacob se hotaraste sa iubeasca" a fost desemnata Cartea Anului 2011 in Elvetia, iar la Targul de Carte Gaudeamus 2012 a ocupat locul al treilea in topul vanzarilor Polirom.

La evenimentul de la amiaza vor participa studentii Facultatii de Litere, elevii Colegiului National si al celui de Arta si redactorii revistei Alecart. Printre invitati se numara Mariana Barbulescu si Antonio Patras, prodecan la „Litere", iar Nicoleta Munteanu si-a asumat rolul de amfitrion.

Spre seara, de la ora 18, Catalin Florescu va sustine o lectura la Libraria Carturesti din Palas, cu participarea traducatoarei si a lui Liviu Antonesei.

Scriitorul a sustinut astfel de actiuni in Cluj, Oradea, Timisoara si va mai citi la Bucuresti pe 10 decembrie. Romanul este in curs de aparitie in limbile franceza, suedeza, olandeza, ceha, lituaniana.

„O carte despre viata si suferinta, unde istoria europeana si povestile personale se contopesc intr-o mare epopee. In Banat, un amestec de neamuri format din romani, nemti, francezi, sarbi, unguri traiesc impreuna de secole. Aici s-a inventat sistemul binelui facut din iubire", a descris Claudia Fitcoschi, responsabil de promovare la Polirom & Cartea Romaneasca, romanul lansat. Povestea este emotionanta si palpitanta, iar iubirea devine, in ochii autorului, o arta a supravieturii.  

Comentarii