Caută 
9 MIN
La 70 de ani de la ororile care s-au petrecut in oras si judet, autoritatile ii recunosc oficial pe supravietuitorii Holocaustului de la Iasi, numindu-i "cetateni de onoare". Este un eveniment istoric dupa ce, zeci de ani, aceste orori au fost tinute ascunse sub pres: mai intii din ratiuni ideologice, apoi din uitare. "Am 89 de ani si imi vine sa pling ca un copil", izbucneste in lacrimi, in fata noastra, un supravietuitor care a trait intreaga viata cu traume de neimaginat. "Ziarul de Iasi", care a prezentat in anii trecuti, in premiera nationala, marturii cutremuratoare ale unor supravietuitori, continua astazi aceasta serie cu alte povesti uluitoare despre supravietuire si curaj ale unor victime. Cifra oficiala a numarului mortilor in Pogromul de la Iasi este de 13.000. In ciuda amplorii sale, tragicul eveniment nu este nicaieri pomenit in programa scolara.
Pentru citi dintre tineri "duminica neagra" si "trenurile mortii" inseamna ceva? In cite scoli s-a pomenit despre exterminarea evreilor din Iasi si, mai ales, citi ani au trecut pina cind autoritatile romane sa recunoasca masacrul? Ei, putinii supravietuitori, la 70 de ani de la calvar, nu contenesc sa isi ascunda lacrimile, teroarea, repulsia. "Oricine asculta un martor devine si el un martor", afirma Elie Wiesel.
Va puteti inchipui cum e sa stati intr-un tren, pe o banca de cadavre, sa beti urina, disperati de sete? Dar cum ar fi sa traiti, dupa ce ati iesit dintr-un vagon de morti, o viata intreaga cu asemenea imagini? "Am 89 de ani si imi vine sa pling ca un copil": acesta este inca sentimentul pe care il poarta regizorul Andrei Calarasu, supravietuitor al Pogromului de la Iasi, decorat alaltaseara "cetatean de onoare" al orasului. Pentru prima data in istoria Romaniei, supravietuitorii ororilor au fost recunoscuti oficial de catre autoritati. "Daca aceasta ceremonie ar fi avut loc acum douazeci de ani, cu siguranta numarul cetatenilor de onoare nu ar fi fost doar sase", a conchis Inalt Preasfintitul Teofan, mitropolitul Moldovei si Bucovinei, prezent la importantul eveniment.
VEZI fotografii din timpul Holocaustului – Pogromul din Iasi, iunie 1941
"Oamenii innebuneau, sareau unul la altul, se gituiau"
 |
"Eu am iubit Iasul enorm": asa isi incepe povestea regizorul Andrei Calarasu. Si-a iubit orasul si inca il mai iubeste. Cu lacrimi in ochi, vadit emotionat, regizorul a depanat firul tragicelor intimplari din vara anului 1941. El a fost unul dintre miile de evrei scosi din casa si suiti in trenurile mortii. Pacaliti ca trebuie sa vina la Chestura ca sa isi ia un bilet de ordine sa fie liberi, inspaimintati de sunetul alarmei care anunta ca toti "jidanii" trebuie sa moara. "Eu urma sa dau bacalaureatul pe acea vreme. Eram trei frati si impreuna cu tata tin minte ca am mers la Chestura, in ideea ca vom fi liberi. Au inceput apoi sa ne bata, m-au impuscat in picior, in cap, ne-au suit in trenurile mortii. Daca aveai un dinte de aur in gura, era o nenorocire: ti-l smulgea cu clestele, asa cum iti taia degetul cu totul daca aveai pe el un inel", si-a amintit Andrei Calarasu.
Dupa ce a urcat in tren, imaginile parca rupte dintr-un film de groaza au inceput sa apara una cite una, devenind insuportabile. "Oamenii innebuneau, sareau unul la altul, se gituiau, isi beau urina. La un moment dat am cazut si nu am mai stiut ce e cu mine. Stiu doar ca s-a oprit trenul si ma rugam, Doamne, poate asta e scaparea noastra. S-a auzit deodata o voce de femeie care intreba de ce sintem inchisi in vagoane. I s-a spus ca sintem jidani care am vrut sa tragem asupra armatei romane. Ea, fiind Viorica Agarici, presedinta Crucii Rosii din Roman, a protestat atunci sa ni se dea drumul", a continuat regizorul.
"Cind s-au deschis usile trenului, cadavrele au inceput sa cada"
Momentul salvarii sale nu l-a putut uita niciodata. Era un muribund scos la suprafata dintre zecile de cadavre, pentru ca si-a miscat piciorul. "Dupa opt zile si opt nopti, cind s-au deschis usile trenului, cadavrele au inceput sa cada. Eu aveam 21 de kilograme la 19 ani, atit de mult slabisem in opt zile. Stiu ca am miscat din picior, si atunci femeia m-a scos afara. Nu m-am putut tine pe picioare. Dar am fost salvat de o femeie, si de atunci traiesc", a spus, plingind, barbatul. Numele sau adevarat este Bernard Gropper.
Numele sau de dupa tragedie a fost insa Andrei Calarasu, adica cel al unui supravietuitor din vagonul ce se indrepta spre Calarasi, un vagon plin de oameni a caror vina era etnia: erau evrei. A supravietuit calvarului, a devenit regizor si, din cauza comunismului, pentru ca a refuzat sa intre in partid, a fost nevoit sa plece in Israel in anul 1965. Si-a continuat cariera acolo si a ajuns sa fie producatorul a 1.308 programe de televiziune, fiind cel care a pus la punct televiziunea in Israel. A mai lucrat inca 15 ani dupa ce a iesit la pensie, iar acum s-a intors in tara pentru un film al carui erou este chiar el. Citeva luni pe an le-a petrecut mereu in Iasi.
Pentru ca, desi au trecut 70 de de ani de la tragedie, traieste cu aceeasi durere in suflet si continua, in pofida a toate, sa isi iubeasca orasul. "Este ceva groaznic cind ma gindesc cum i-am vazut pe toti acei oameni. Acum, cind mi s-a oferit aceasta diploma de cetatean de onoare, la 89 de ani, imi vine sa pling ca un copil. Si sper si cred din tot sufletul ca voi, cei tineri, o sa faceti din Romania o tara mai buna", si-a incheiat Andrei Calarasu, plingind de-a binelea, povestea.
"Dumnezeule, cum poti sa permiti asa ceva?"
"Ne-au luat din casa, ne-am sculat duminica dimineata, intr-o zi obisnuita, si nu puteam sa imi inchipui ce va urma. Va spun, acest miracol ca sint in viata nu as putea sa mi-l explic", este inceputul unei alte povesti cutremuratoare, o amintire care l-a urmarit toata viata pe Leizer Finchelstein, si el supravietuitor al Pogromului de la Iasi si proaspat cetatean de onoare al orasului. "Nu imi explic miracolul, nici Dumnezeiesc, poate doar o minune. Pentru ca atunci am devenit atei cu totii, nu am mai crezut nici unul in Dumnezeu. Atunci am tipat: «Dumnezeule, daca esti in al saptelea cer, cum poti sa permiti asa ceva? Daca poti sa permiti asa ceva, ori nu esti, ori nu esti Dumnezeu»", a continuat printre lacrimi, indignat, barbatul.
"Cine ne-au scos din casa? Romanii. Politisti si derbedei care de-abia cauta sa profite de o asemenea ocazie. Nemti am vazut doar la poarta chesturii, dar probabil ca erau si ei responsabili cu organizarea. Ne-au scos din casa, ne-au incolonat, eram sase frati si tata. Ne-au dus cu miinile ridicate si ne-au despartit de surori si de mama. Va spun, nu as dori nici unei mame, indiferent de etnie, sa treaca prin ce a trecut mama mea. Nu am mai avut speranta ca ne vom mai vedea", a adaugat Leizer Finchelstein.
"Mama a fost cea mai norocoasa femeie din cartier"
Supravietuirea sa poarta titlul de minune, ca o ironie, dincolo de toate scenele cumplite pe care le-a trait ca sa mai poata trai si dupa. "Am fost imbarcati in vagon 120 din care au inceput sa moara. Ca sa facem loc in vagon am facut banci din cadavre. Inchipuiti-va cam cum simte un om… nu va pot explica cum se simte un om obligat sa stea pe cadavre si sa stie ca acolo poate sa fie fratele sau sau tatal sau. Aveam doar 17 ani si jumatate. Pentru ca am plecat la cinci dimineata luni si am ajuns abia la sase dupa-amiaza in Podu Iloaiei, desi erau doar 20 de kilometri, fiind un soare nebun si 36 de grade afara, ne-am supt sudoarea de pe camasa ca sa ne udam buzele si ne-am baut urina. As putea spune la toata lumea ce gust are urina", a povestit barbatul.
In lagar a stat pina la finalul lunii noiembrie. A reusit sa se intoarca acasa si de atunci se intreaba in fiecare zi cum a fost posibil totul. "Aproape nu exista cuvinte ca sa poti sa exprimi prin ce situatii trec oamenii in asemenea lagar, am intrecut orice pogrom din istorie. Ne-am intors acasa cinci din sase, mama a fost cea mai norocoasa femeie din cartier ca ne-am intors atitia. Nu stiu nici acum unde sint osemintele fratelui meu pe care l-am pierdut pe drum. Si tot ma intreb ca un simplu om, care nu am dat vreodata cu o piatra macar intr-un ciine sau intr-o pisica, cum de s-a putut intimpla asa o barbarie? Cum de oamenii se pot transforma in asemenea asasini?", si-a incheiat povestea, tremurind, supravietuitorul Pogromului, acum in virsta de 88 de ani acum.
"90 la suta dintre prietenii mei, colegi de scoala, au ramas orfani atunci"
 |
Cit de socante trebuie sa fie intimplarile pentru ca un copil de trei ani si jumatate sa si le aminteasca perfect o viata intreaga? Mira Sega are 73 de ani, insa virsta la care se trezeste dimineata este cea de trei ani si jumatate. "Erau doi militari. Unul din ei cu pusca la ochi, altul a inceput sa numere. 1, 2, 3… aud perfect si acum, imi amintesc toata scena. A iesit un vecin si a spus ca mai bine sa se traga in el decit sa ne omoare. Nu ne-au impuscat. In schimb, ne-au incolonat cu alti evrei pe mine, pe sora mea si pe parinti. Pe drumul spre chestura am vazut nenumarate cadavre. Tata a fost pus sa spele singele celor impuscati in curtea chesturii. Se auzeau de peste tot urlete ale femeilor si copiilor despartiti de barbati, de frati, de parinti", si-a amintit Mira Sega.
A venit din Israel, acolo unde locuieste inca din anul 1970 impreuna cu sotul ei, pentru a spune ca si ei doi sint supravietuitori ai Pogromului de la Iasi. Pentru ca au vrut sa asiste la o recunoastere a suferintei ascunse parca sub pres zeci de ani de autoritati, la o recunoastere a unor existente negate pina acum. Si de citeva zile, in asteptarea ceremoniei, imaginile din anul 1941 se deruleaza fara incetare in mintea ei.
"Dupa ce am ramas fara tata, pentru ca pe el l-au suit in trenul mortii, nu am avut voie sa ne intoarcem acasa. Noapte de noapte am dormit pe la rude, pe jos, si vedeam suferinta cumplita a mamei mele si a surorii mai mari. Cind, intr-un final, dupa trei luni, s-a intors tata, era plin de paduchi si vorbea prostii, cinta «lingura si strachina, mamaliga-i goala». Mai tirziu si-a mai revenit, dar eu nu am putut sa uit niciodata scena. Si nici imaginea acelei strazi unde erau adunate femeile cu sufletul la gura si pline de speranta ca se vor intoarce si cei dragi lor, femei dezamagite cumplit. Ginditi-va ca 90 la suta dintre prietenii mei, colegi de scoala, au ramas orfani atunci", a incheiat femeia prezenta la ceremonie.
––-
"Decorarea de la Iasi, primul gest de recunoastere care se face in Romania"
"Acordarea titlurilor de cetateni de onoare acestor sase supravietuitori ramasi in oras reprezinta primul gest care se face in Romania si este de maxima importanta. Este prima data cind administratia locala recunoaste la acest nivel cele intimplate in Iasi la acea vreme", a atras atentia Alexandru Florian, directorul general al Institutului National pentru Studierea Holocaustului in Romania "Elie Wiesel".
Asa a inceput ceremonia de decorare a supravietuitorilor Pogromului, ce a avut loc luni seara la Hotel Moldova. Andrei Calarasu, Constantin Benone, Leizer Finchelstein, Marcel Fischer, Iancu Tucarman si Leonard Zaicescu au fost persoanele al caror calvar s-a inregistrat oficial in istoria tarii. La 70 de ani de la Pogromul de la Iasi, autoritatile locale au dispus si efectuarea unui traseu comemorativ si amplasarea a doua placi comemorative pe cladirea fostei Chesturi si pe cladirea Garii.
Evenimentele organizate pentru a comemora cei 70 de ani de la tragedie i-au impresionat si, in acelasi timp, indignat pe unii dintre supravietuitori. "Mi-am permis, fara sa obtin avizare, sa ma duc intr-o scoala sa vorbesc cu elevii despre Pogromul din anul 1941. Va spun sincer ca am rezervat o ora pentru acest lucru, dar am plecat din scoala dupa mai bine de doua ore. Am ramas profund impresionat de faptul ca acesti copii au pus nenumarate intrebari si ca voiau sa stie ce s-a intimplat atunci. Pogromul de la Iasi ar trebui sa fie introdus in manualele de istorie, pentru ca acesti tineri nu sint interesati doar de Internet si jocuri", a punctat Marcel Fischer, supravietuitor al Pogromului si fondator al Operei Nationale Iasi.
Si el, si ceilalti cinci cetateni de onoare decorati luni au imbatrinit odata cu trecerea timpului. Un singur lucru a ramas insa neatins de cei 70 de ani trecuti: amintirea terorii. Pogromul de la Iasi din iunie 1941 a fost unul din cele mai violente din istoria Romaniei. Initiat de catre generalul Ion Antonescu si secondat de autoritatile locale, acesta a dus la uciderea a peste 13.000 de evrei, conform datelor prezentate de catre autoritatile romane.
