Centrul de dializa are nevoie de 377 milioane de lei

vineri, 10 aprilie 1998, 23:00
1 MIN
 Centrul de dializa are nevoie de 377 milioane de lei

Lucrarile de amenajare a spatiului in care va functiona compartimentul de dializa al Spitalului Judetean au inceput de doua zile. Societatea de constructii care a cistigat licitatia este SC General Construct. Valoarea contractului se ridica la suma de 377 milioane de lei. De asemenea, in contract este stipulat ca in maximum trei luni lucrarile sa fie finalizate. Cu toate acestea, pentru ca proiectul sa fie finalizat in timp util, Spitalul Judetean trebuie sa dispuna si de banii necesari, adica de cei 377 milioane de lei. La ora actuala, spitalul nu dispune de nici un ban. Ba, mai mult, datoriile institutiei se ridica la imensa suma de 9 miliarde de lei.
Singura speranta a conducerii Spitalului Judetean de a realiza proiectul propus ramin promisiunile facute de conducerea Consiliului Judetean de a aloca 200 milioane lei spitalului cit si atragerea unor sponsorizari din partea agentilor economici. Restul de bani pina la completarea sumei necesare raminind a fi alocat din bugetul de la Consiliul Local Focsani.
Directorul adjunct al Spitalului Judetean, doctorul Ion Albu, spera ca agentii economici sa fie receptivi la greutatile cu care se confrunta spitalul si vor face gestul umanitar de a participa cu diferite sume la realizarea acestui proiect, deoarece viata multor oameni depinde de centrul de dializa. (Cristina RUSU)

Comentarii