Rocada la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate?

miercuri, 19 noiembrie 2003, 00:00
2 MIN
 Rocada la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate?

In urma raportului care arata ca sanatatea vrinceana are achizitii in valoare de aproximativ 37 de miliarde ce nu au respectat sistemul de achizitie prin licitatii publice, ministrul Sanatatii a anuntat un nou control in toate judetele care figureaza in acest raport, inclusiv in Vrancea. Scopul controlul este verificarea incompatibilitatii sefilor din sistem si a modului in care s-au gestionat banii alocati. Pe fondul disensiunilor dintre sefii PSD si directorul CJAS, nu este exclus ca acest control sa vizeze de fapt demiterea chirurgului Gheorghe Bercea, declara surse din interiorul sistemului sanitar.
Apele se agita si in sistemul sanitar vrincean. Tot mai multe voci avizate sustin ca se intentioneaza demiterea sefului Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, chirurgul Gheorghe Bercea. Mai mult, declaratiile facute de ministrul Sanatatii, conform carora toate judetele incluse in raportul privind situatia achizitiilor publice, care nu au respectat legislatia in vigoare, vor fi verificate „la singe”, intaresc si mai mult aceste zvonuri. Controlul vizeaza incompatibilitatea sefilor din sistemul sanitar, in ceea ce priveste detinerea unor afeceri pe cont propriu in acest sistem, dar si pretul de achizitie al medicamentelor si al materialelor sanitare. „Nu putem continua cu niste oameni care au gresit. Demisia nu-i absolva de vina. Asa cum a spus si ministrul Blanculescu, ei vor fi verificati chiar daca si-au dat demisia”, ne-a declarat senatoarea de Vrancea, Fevronia Stoica.
Zvonurile legate de demiterea chirugul Gheorghe Bercea s-au intensificat mai ales in momentul in care, medicul a semnat o scrisoare adresata primului ministru, in care a semnalat abuzurile legate de modul in care presedintelui filialei PSD Vrancea, Marian Oprisan conduce organziatia judeteana. Sesizarea a fost semnata in calitate de presedinte al organizatiei PSD Adjud. „Din 2001 circula zvonuri despre demiterea mea. Controalele care se anunta nu constituie nici o problema. S-au facut controale si de la Curtea de Conturi privind descarcarea de gestiune pe anul trecut si nu a fost nici o neregula. In ceea ce priveste afacerile, singura mea afacere este «bisturiul». Ii invit chiar, sa faca aceaste controale pentru a pune capat acestor lucruri”, ne-a declarat seful Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, medicul Gheorghe Bercea. (Anca GIRNEATA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii