Tribunalul arata spre Parchet

duminică, 09 iunie 2002, 23:00
3 MIN
 Tribunalul arata spre Parchet

Tribunalul Vrancea a respins toate cele 15 cereri formulate vineri de sotii Lungu prin avocatul lor, solicitate ca probe in sprijinul afirmatiei ca in apartament s-a mai aflat un agresor. Reamintim ca partile vatamate au solicitat, intre altele, supunerea unor martori la proba cu detectorul de minciuni si o noua analiza a leziunilor suferite de victime, iar in cazul in care diferentierea pe tipuri de arme si lovituri nu reiese din fotografii, sa fie efectuata deshumarea cadavrelor. Avocatul Corina Dodoiu vrea sa demonstreze ca Auras Lungu se afla in imposibilitatea materiala de a lovi atit de grav patru victime intr-un interval atit de scurt de timp, date fiind marturiile persoanelor audiate la urmarirea penala. Ea contrazice rezultatul anchetei oficiale, care s-a finalizat cu inculparea pentru complicitate la omor deosebit de grav a Adrianei Bajenaru si a lui Claudiu Ionescu.
Lipsurile unui dosar complet
Tribunalul Vrancea, pe rolul caruia se afla dosarul, nu a acceptat insa aceste probe. "Nu sint prevazute de Codul de procedura penala. Noi nu ne putem transforma in organ de urmarire penala. Descoperirea infractorilor este de competenta Politiei si a Parchetului, care au si mijloacele necesare. Inteleg ce vor dumnealor, dar ar fi fost neprocedural sa admitem asa ceva. Trebuie sa se adreseze la Parchet pentru ca extinderea unei anchete penale este atributul exclusiv al procurorului", ne-a declarat judecatorul Liviu Celmare, purtatorul de cuvint al Tribunalului Vrancea si presedinte al completului care ii judeca pe Adriana Bajenaru si Claudiu Ionescu. Instanta a admis insa cererea sotilor Lungu de constituire ca parti civile in procesul penal cu suma de 3000 euro pentru cheltuielile cu spitalizarea si 20.000 de euro despagubiri morale. Familiei ii ramine sa se adreseze din nou Parchetului de pe linga Tribunalul Vrancea. "Detii sau nu detii adevarul, el tot iese pina la urma la suprafata, oricit ar fi de dificil sa dovedesti", spune Corina Dodoiu.
Marturii ale unui apropiat al familiei Lungu acrediteaza ideea ca la agresiunea teribila din 21/22 ianuarie a mai participat cineva. Descris de Ionel Lungu ca avind parul lung, presupusul intrus din apartament a mai fost vazut, din cite se pare, la citeva luni dupa omor. In noaptea de Inviere, sotii Lungu au mers la mormintul fiilor lor, pentru a-i pomeni. In momentul in care s-au apropiat de locul unde este ingropat Auras Lungu, un barbat descris de martorul care l-a vazut in mod asemanator, a luat-o la fuga. Sa fie framintarile interioare ale celui de-al doilea agresor cele care il vor da de gol pina la urma? O lege nescrisa a comportamentului criminalului spune ca cel care a ucis se intoarce la locul faptei, impins de o forta careia nu-i poate rezista. El incearca, in mod constant, sa-si ascunda urmele si sa vada daca nu cumva a lasat indicii si in acelasi timp verifica ce fac victimele sale.
Jurnalul vietii si al mortii
Instanta a respins, o data cu celelalte cereri, si proba cu carnetul-jurnal al Adrianei Bajenaru, pe care familia l-a gasit in apartament. Povestea scrisa de Adriana in caietul daruit lui Auras Lungu da noi amanunte despre relatia care l-a impins in cele din urma pe Auras la crima si sinucidere. Cit amestec a avut in toata povestea Adriana si daca vinovati de ce s-a intimplat mai pot fi considerati doar ea si Claudiu Ionescu ramine sa stabileasca judecatorii, eventual anchetatorii. Cert este ca influenta pe care adolescenta a avut-o asupra lui Auras a fost foarte mare si ca l-ar fi putut opri, aproape cu un singur deget, de la moarte si de la crima, pe tinarul care o iubea. Prezentam in facsimil citeva fragmete din jurnalul Adrianei Bajenaru, care poarta motto-ul "A venit Mos Neculai si la tine…La copilul meu!". (Carmen ANTON)

Comentarii