Salvat de la moarte de un politist

vineri, 11 mai 2001, 23:00
2 MIN
 Salvat de la moarte de un politist

Vlad Vasile (de 37 de ani) din Tg. Bujor, tatal a doi copii, s-a spinzurat alaltaieri dimineata in magazia din curtea casei, folosind un cablu electric. Sotia acestuia sustine ca, desi plecase de acasa in jurul orei zece, ca sa adune iarba pentru animale, s-a intors, avind o presimtire. "Parca m-a chemat Dumnezeu inapoi; m-am dus direct la magazie si l-am vazut acolo atirnind de o grinda. Bine ca cei mici erau la scoala, pentru ca daca ar fi fost de fata ar fi avut un soc", ne-a povestit, suparata, Marcela, sotia lui Vasile. Ea spune ca s-a speriat atit de tare incit a inceput sa tipe si sa isi strige vecinii, care au anuntat Politia. "Am avut mare noroc pentru ca imediat a venit un politist, l-a dat jos de acolo taind cablul electric, i-a acordat primul ajutor si a anuntat Salvarea. Eu eram pur si simplu blocata, nu stiam ce sa fac si fiecare clipa a fost pretioasa", ne-a mai spus Marcela. Barbatul, care era in coma, a fost transportat urgent la spitalul din Tg. Bujor, iar apoi transferat la Spitalul Judetean. Dupa interventiile medicilor de la Urgente si dupa orele in care a fost tinut sub supraveghere in Sectia de reanimare, starea acestuia a inceput sa se imbunatateasca. Ieri, el era constient si se afla in sectia ORL. Barbatul spune ca a incercat sa se omoare din cauza necazurilor, fiindca a lucrat ca miner si a fost disponibilizat de la Petrila in 1997. "Am vrut sa ma spinzur din cauza lipsurilor. De suparare, in ultimul ultimul timp am inceput sa si beau. Este greu sa vezi ca nu ai ce pune copiilor de mincare pe masa. Oricum ce am facut, nu voi mai face niciodata", ne-a spus, abia vorbind, Vasile. (Camelia PRICOPE)

Comentarii