Americanii nu vor face nici o baza militara la Iasi

luni, 05 aprilie 2004, 23:00
3 MIN
 Americanii nu vor face nici o baza militara la Iasi

Asteptati de unii de mai bine de jumatate de secol, americanii nu vor veni in Moldova nici dupa ce, vinerea trecuta, Romania a facut pasul istoric al intrarii in NATO. Desi in acest eveniment s-au pus sperante de redresare economica a zonei – prin dezvoltarea infrastructurii aferente unei baze militare americane -, generalul de brigada Teodor Frunzeti, seful Instructiei si Doctrinei si inspector general al trupelor de uscat, darima „visul american” al iesenilor. Aflat simbata la Iasi, pentru a preda la Universitatea „Al.I. Cuza” cursul de masterat „Structuri politico-militare in Europa”, generalul a aratat ca nu se justifica amplasarea aici a unei baze NATO, interesul Organizatiei Atlanticului de Nord fiind indreptat spre Dobrogea, ca loc de tranzit spre zona de conflict din Orientul Mijlociu.
Una din bazele NATO va fi in Dobrogea
„Americanii vor avea baze militare in Romania. Nu s-a stabilit inca nici numarul lor, nici amplasamentele. Sigur este doar ca una dintre ele va fi in Dobrogea”, a precizat generalul de brigada Teodor Frunzeti. Desi darima visurile multor oameni din aceasta zona, chiar si al autoritatilor ce sperau intr-o inzdravenire economica, acesta isi exprima scepticismul ca o astfel de baza va fi situata in judetul Iasi. Iar argumentul sau are credibilitate: „Nu este nici un motiv ca o baza americana sa fie amplasata la granita de Est a tarii, intrucit Romania nu este in conflict cu nici unul dintre vecini. Ba, mai mult, tratatele de buna vecinatate si parteneriatele strategice au constituit una dintre conditiile intrarii noastre in NATO”, spune inspectorul general al trupelor de uscat, gen. Teodor Frunzeti. „Lucrurile nu trebuie privite din perspectiva proximitatii geografice, ci a interesului strategic”, adauga generalul Frunzeti, care intre 15 martie si 1 noiembrie 2003 a detinut la Iasi functia de loctiitor al comandantului Comandamentului 10 Operational.
Exista ipoteza unei baze NATO in comuna Victoria
Acesta infirma astfel ipoteza care a fost lansata in urma cu un an si jumatate de unii reprezentanti ai Corpului 10 de Armata Teritorial privind amplasarea unei baze NATO in comuna ieseana Victoria. Strategii militari romani o propusesera cu scopul de a depozita materiale si tehnica militara, in corelatie cu viitoarea baza de la Constanta. Ipoteza parea plauzibila atita vreme cit, la sfirsitul anului 2002, Alianta si-a plasat doi „ochi” in zona: o statie radar la Birnova si una la Dumbraveni (Suceava). Radarele fac parte din programul SIMIN (Sistem Meteorologic Integrat National), statiile meteorologice automate, de tip Doppler, fiind produse de compania americana Lockheed Martin, inlocuindu-le pe cele foarte vechi de provenienta ruseasca. S-a considerat, in plus, ca Iasul are o pozitie geostrategica interesanta. Astfel, oficialii Statului Major General (SMG) al Armatei romane si oficialii NATO au vazut in aceasta zona extremitatea de nord a unei axe ce ar fi permis securizarea frontierei si tinerea sub observatie imediata a unei parti importante din regiunea sud-est europeana. Regiunea include spatiul Marii Negre si marea majoritate a teritoriului Ucrainei, stat cu care NATO a avut o relatie destul de incordata. De asemenea, un alt avantaj al Iasului pentru a gazdui o baza NATO ar fi fost prezenta aeroportului international, care ar permite tranzitul de efective si trupe dinspre si spre celelalte baze NATO. In contextul actual, „pierderea” bazei americane la Iasi nu mai pare insa atit de mare. „S-a sperat ca din punct de vedere economic, aceste baze sa aduca un plus de consumatori in zona respectiva insa nu va fi asa caci militarii nu vor mai veni aici cu familiile”, mentioneaza generalul de brigada Teodor Frunzeti, precizind ca „trupele vor fi rotite foarte des, o data la sase luni”. (Mirela CORLATAN)

Comentarii