Astazi, ortodocsii sarbatoresc Sinzienele

luni, 23 iunie 2003, 23:00
2 MIN
 Astazi, ortodocsii sarbatoresc Sinzienele

Dupa ce aseara fetele si-au putut afla ursitul si s-au alungat duhurile rele, crestinii ortodocsi sarbatoresc astazi Nasterea Sfintului Ioan Botezatorul si Aducerea moastelor Sfintului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, acesta din urma fiind praznuit si pe 2 iunie. Sarbatoarea marcheaza aducerea osemintelor in Moldova in 1415, la initiativa voievodului Alexandru cel Bun, depuse initial in Biserica Mirauti din Suceava si luate in 1686 in Polonia de mitropolitul Dosoftei. Moastele Sfintului Ioan cel Nou de la Suceava au fost readuse in tara 93 de ani mai tirziu de episcopul Dosofei Herescu de Radauti, acum aflindu-se la Manastirea „Sfintul Ioan cel Nou” din Suceava, care este si Catedrala Arhiepiscopala si care reprezinta unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din tara.
Popular, sarbatoarea de astazi este numita „Sinziiene”, sau „Dragaica”, considerata unul dintre cele mai prielnice momente pentru magie si vrajitorie. Florile de Sinziene folosesc pentru alungarea duhurilor rele, fetele de la sate facindu-si cununi ce poarta, in multe locuri, numele de „dragaice”. Exista obiceiul de a le arunca peste casa, spunindu-se ca fata a carei cununa ramine agatata de horn se va marita curind. Se spune, de asemenea, ca picaturile de roua din dimineata de Sinziiene au calitati curative, obiectele care sint udate de asa-numita „apa de stele” avind rol de talisman.
In acest an, ajunul Sinziienelor a coincis ieri cu inceputul unuia dintre cele patru posturi de peste an, dedicat Sfintilor Apostoli Sfintii Petru si Pavel. Numit si „Postul Simpetrului”, precedind sarbatoarea comuna din 29 iunie a acestor doi apostoli, acesta se tine in amintirea obiceiului lui Petru si Pavel de a posti inainte de a intreprinde acte mai importante. In Biserica Romano-Catolica, acest post este redus la o singura zi, 28 iunie, ajunul sarbatorii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. (Mirela CORLATAN)

Comentarii