Canicula a facut ieri mai putine victime

joi, 06 iulie 2000, 23:00
1 MIN
 Canicula a facut ieri mai putine victime

Personalul medical de la Serviciul de Ambulanta si Aviatie Utilitara a rasuflat ieri mai usurat intrucit nu s-a mai confruntat cu valul imens de solicitari din ziua precedenta. Comparativ cu ziua de miercuri, in care Salvarea a raspuns in primele opt ore ale zilei la 150 de apeluri disperate, ieri s-au inregistrat doar 100. In schimb, personalul medical a oferit in continuare sfaturi pentru prevenirea insolatiilor, crizelor cardiace si indigestiilor. Ca si in ziua precedenta, cei mai afectati de temperaturile ridicate au fost bolnavii cardiaci, virstnicii si copiii. Avertismentele Directiei de Sanatate Publica (DSP) au fost luate in serios de batrinii si bolnavii cronici care au stat linistiti in case, evitind astfel un posibil infarct sau atac cerebral. Desi temperatura a fost ieri mai scazuta, sub 30 de grade, medicii avertizeaza populatia sa evite in continuare expunerea la soare, sa manince alimente usoare si sa bea cel putin 2-3 litri de apa mineralizata, suc sau ceai in fiecare zi. Acest "tratament" trebuie urmat si in urmatoarele patru zile de canicula. (A.T.)

Comentarii