Cantina „Big Brother” la Universitatea „Cuza”

sâmbătă, 19 aprilie 2003, 23:00
2 MIN
 Cantina „Big Brother” la Universitatea „Cuza”

Urmind parca modelul casei „Big Brother” si al celebrei emisiuni televizate, Cantina „Gaudeamus” din Complexul Studentesc „Titu Maiorescu” este urmarita cu nu mai putin de 26 de camere video. Pe un monitor amplasat in biroul sau, administratorul cantinei, Angela Ripa, urmareste aproape orice miscare a angajatilor cantinei, dar si a consumatorilor: „Exista si camere cu care se supravegheaza aleea din fata cantinei, pina la bulevard”, spune prof.dr Dumitru Oprea, rectorul de la „Al.I. Cuza”. Camerele video au costat putin peste 600 de milioane lei, fiind achizitionate, prin selectie de oferte, de la firma „TEC Telecom”. Decizia de a supraveghea orice miscare din cantina cu camere video a fost luata anul trecut, cind mai multi studenti au ajuns in spital dupa ce au mincat prajituri infestate cu salmonella, ca urmare cantina fiind inchisa pina la inceputul anului universitar 2002-2003. „Acum, oricind va mai exista acuzatia ca nu s-a respectat fluxul tehnologic, vom putea verifica acest lucru”, spune rectorul Oprea. Acesta sustine ca utilitatea camerelor video a fost demonstrata de mai multe ori pina acum, fiind situatii in care a fost salvatoare pentru cei care maninca la cantina. „Cuiva i s-a furat celularul in citeva secunde, timp in care s-a dus sa duca tava. Spunind ca merge la administratie sa vada inregistrarea video, cind s-a intors si-a gasit telefonul”, exemplifica acesta. Cea mai amuzanta situatie a fost in urma cu citeva saptamini, cind doi studenti, unul de la Agronomie si altul de la Politehnica, dupa ce au mincat, au iesit din cantina si au tras si lacatul pe usa de intrare. Consecinta glumei a fost aceea ca, timp de citeva minute, pina a venit cineva care sa sparga lacatul, aproximativ o suta de studenti si angajatii cantinei au ramas inchisi inauntru, iar altii, care intentionau sa intre, au asteptat la usa. Cu ajutorul inregistrarilor video, studentii au fost depistati, fiind ulterior dati pe mina Politiei. Inspirindu-se de la cantina, studentii au cerut sa aiba camere video si in camine, propunerea lor neavind succes, argumentindu-se ca s-ar cheltui prea mult si ar trebui persoane care sa se ocupe special de monitorizarea inregistrarilor, cite una pentru patru obiective. (Mirela CORLATAN)

Comentarii