Cazul fraudei de la FEAA: strict secret la Universitate, intrat pe miini bune la Parchet

joi, 10 iulie 2003, 23:00
3 MIN
 Cazul fraudei de la FEAA: strict secret la Universitate, intrat pe miini bune la Parchet

Profesorii de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA) a Universitatii „Al.I. Cuza” par a se fi imbolnavit ieri subit. Boala de care sufera se numeste secretomanie, iar unul dintre simptomele prin care se manifesta este utilizarea replicilor: „Nu stiu nimic”, „Nu va intereseaza”, „Nu pot sa vorbesc”, „Nu am voie sa spun nimic”. Majoritatea profesorilor membri in Consiliul profesoral le-au rostit ieri, intrebati fiind despre subiectele de pe ordinea de zi a sedintei. Daca in urma cu doar o saptamina conducerea institutiei se intrecea cu conducerea facultatii in a face declaratii publice cu privire la sanctionarea profesorilor ce au umflat 400 de note la examenul de licenta, acum toti si-au pus fermoar la gura. Cazul licentei fraudate pare a fi unul aproape clasat la Universitate, asezat cuminte intre copertile unui dosar pe care scrie „strict secret”. La Parchet insa, acesta a ajuns pe miinile procurorului Adrian Idriceanu.
„Nu sint abilitat sa dau informatii”
„Nu pot sa va spun nimic. Nu sint abilitat sa dau informatii presei”, a spus prof.dr. Dinu Airinei, unul dintre prodecanii de la FEAA. Aceeasi atitudine au adoptat-o majoritatea membrilor in Consiliul profesoral, care, dupa ce au iesit de la sedinta, s-au comportat ca si cum ar fi participat la o intrunire masonica, la care au jurat tacere. Sfidind evidenta, unii membri in Consiliul profesoral au sustinut chiar ca nu au asistat la discutiile privind fraudarea licentei, desi colegii lor au dezmintit acest lucru. Surse care au dorit sa nu fie citate au povestit totusi ca, in cele doua ore cit a durat sedinta, atmosfera a fost foarte tensionata, stabilindu-se in cele din urma o comisie de ancheta ce sa analizeze rezultatele la licenta. Pe baza rezultatelor, ar urma sa fie stabilite ulterior eventualele sanctiuni pentru cei care au marit mai multe note si cu mai multe puncte, care vor fi discutate joia viitoare si de Senat.
Cel banuit s-a intors la slujba
Tensiunile au fost generate si de prezenta la sedinta a prof.dr. Rusalim Petris, seful Catedrei de Contabilitate, care, dupa ce s-a descoperit fraudarea licentei, s-a retras din comisia de examen si nu a mai fost vazut prin facultate, facindu-si aparitia abia ieri. Prof.dr. Rusalim Petris este cel spre care s-au indreptat banuielile colegilor sai cu privire la aparitia a doua tipuri de scris pe teza de licenta a Anei-Raluca Lucaci. El a notat-o pe aceasta cu 9,25 la subiectul de Contabilitate, nota care la a doua corectura s-a transformat in 2,00. In asteptarea expertizei grafologice, ce urma sa stabileasca daca unul dintre corectori i-a scris Anei-Raluca Lucaci subiectul la Contabilitate de gestiune, profesorii de la FEAA l-au suspectat pe seful Catedrei de Contabilitate si datorita faptului ca absolventa este fiica lui Corneliu Lucaci, directorul de la „Ceramica” SA, de la care si-a cumparat caramida pentru vila de la Tomesti.
Lipsa de curaj in Consiliu?
Se pare insa ca nimeni nu a avut curajul sa-si exprime banuielile si in Consiliul profesoral. Mai mult, la finalul sedintei, profesorii ar fi „votat” chiar o „lege a tacerii”. Cu toate ca nu a fost consemnata in procesul verbal, aceasta a intrat imediat in vigoare, unii profesori negind cu tarie ceea ce afirmasera cu citeva zile in urma. Astfel, daca unii au spus initial ca au vazut cu ochii lor instiintarea prin care Parchetul informa luni despre ancheta deschisa in cazul licentei fraudate, ieri acestia au zis ca nici nu stiu daca exista asa ceva. Marele absent de la sedinta Consiliului profesoral a fost prof.dr. Dumitru Oprea, rectorul Universitatii si membru al Catedrei de Informatica economica. Aflat intr-o deplasare la Bucuresti, rectorul Oprea a sustinut, ca si colegii sai, ca nu mai stie nimic despre caz. Procurorul Carmen Gilca, purtatorul de cuvint al institutiei, ne-a declarat: „Cazul a fost preluat spre solutionare de procurorul Adrian Idriceanu”. (Mirela CORLATAN)

Comentarii