Ce-a auzit IPS Daniel cind si-a ascultat mesageria vocala? – Un miliard de lei pentru iertarea lui Calistrat

joi, 27 martie 2003, 00:00
2 MIN
 Ce-a auzit IPS Daniel cind si-a ascultat mesageria vocala? – Un miliard de lei pentru iertarea lui Calistrat

„Presedintele” din Bucium a mai facut ieri un gest uluitor. Alecu Chitaru sustine ca i-a propus ieri mitropolitului Daniel o donatie de un miliard de lei ca sa il lase pe parintele Calistrat sa slujeasca in continuare la Birnova.
Miliardarul spune ca, in conditiile in care Consistoriul Monahal il va achita pe duhovnicul sau, va dona acesti bani Manastirii Birnova, pentru renovare. „Oferta” a fost lansata, dupa cum sustine Chitaru, pe telefonul mobil al mitropolitului, prin serviciul de mesagerie vocala.
Miliardarul Alecu Chitaru sustine ca a intrat in posesia numarului de telefon mobil al mitropolitului prin intermediul unui prieten comun, „inalta fata bisericeasca” care se afla in Grecia, in complexul monastic de pe Muntele Meteora. Efortul lui Alecu Chitaru de a afla numarul de telefon a meritat insa doar pe jumatate. Intrucit nu i-a raspuns IPS Daniel in persoana, ci doar mesageria vocala, acesta spune ca i-a lasat ieri un mesaj prin care i-a facut tentanta propunere. Acesta precizeaza ca in mesaj i-a mai spus mitropolitului despre „credinciosii care vorbesc foarte urit despre el si care au ajuns sa-l urasca”, amintind, de asemenea, despre hirtia distribuita ieri printre oamenii care se aflau la Catedrala si in care se puneau sub semnul indoielii conditiile in care IPS Daniel a fost ales in 1990 in functia de mitropolit. Pentru ca informatiile, care ar fi fost furnizate de cineva din interiorul Mitropoliei, sint nedemonstrabile, Chitaru spune ca „sint tot atit de adevarate cit erau si acuzatiile la adresa lui Calistrat cuprinse in brosura distribuita in biserici de Mitropolie”. Sperind ca in al 12-lea ceas Mitropolia sa ia totusi o decizie favorabila si sa renunte la capetele de acuzare, sustinatorii lui Calistrat au insa si o solutie de avarie. Daca „tribunalul” bisericesc nu-l va repune in drepturile preotesti, acestia spun ca vor merge la patriarhiile de la Constantinopol, Atena si Moscova pentru a protesta fata de Mitropolia Moldovei si Bucovinei, dar si pentru a-i gasi calugarului o subordonare fata de alta Biserica, in conditiile in care Chitaru ii va construi intr-adevar un lacas de cult propriu. In asteptarea deciziei Consistoriului Monahal, adeptii lui Calistrat se intilnesc in continuare la Mitropolie, in incinta Catedralei, insa pentru a nu mai fi acuzati de turbulenta. (Mirela CORLATAN)

Comentarii