Cei 60.000 de studenti din Iasi incep azi cursurile

joi, 30 septembrie 2004, 23:00
2 MIN
 Cei 60.000 de studenti din Iasi incep azi cursurile

Aproximativ 60.000 de studenti incep astazi la Iasi un nou an universitar, in institutiile de invatamint superior fiind programata in aceasta dimineata deschiderea festiva. Desi este an electoral, la Iasi nu va veni astazi nici presedintele Ion Iliescu, cum s-a zvonit la un moment dat, nici premierul Adrian Nastase, asa cum a facut anul trecut.
Date fiind situatiile financiare precare, cele cinci universitati de stat iesene nu incep astazi noul an cu zimbetul pe buze. La problemele generate de lipsa din ce in ce mai acuta a banilor, se adauga in 2004 perspectiva apropiata a punerii in aplicare a Conventiei de la Bologna. Astfel, acesta este ultimul an universitar in care studentii inmatriculati in anul I vor face patru ani de facultate (cu exceptia facultatilor de profil tehnic si de medicina). Aceasta presupune comprimarea planurilor de invatamint, precum si concentrarea lor pe discipline cu caracter general in domeniul respectiv. Shimbarile radicale ce se vor produce in invatamintul universitar vor constitui si tema prelegerii cu care rectorul Dumitru Oprea va deschide anul la Universitatea „Al.I. Cuza”, „Prin traditie, spre Europa”. „Eu voi fi azi doar «purtatorul de cuvint» al colegilor mei”, spune acesta. Ca si la celelalte universitati, deschiderea este programata la ora 10, dupa doua Te Deum-uri, unul la Facultatea de Teologie Ortodoxa, altul la cea de Teologie Catolica. La Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad”, la deschidere vor participa atasatul cultural si cel cu probleme agrare al Ambasadei Frantei, precum si primii absolventi ai masteratului international ISFRADA. Daca pentru profesori perspectivele noului an nu sint stralucite, studentii il incep cu o veste buna. Guvernul a decis ieri sa acorde o subventie de 600.000 lei pentru cazare celor care nu au locuri in camine. mai multe amanunte despre aceasta subventie, in numarul de miine. (Mirela CORLATAN)

Comentarii