Deputata Apostolescu traieste cu soferul

luni, 10 februarie 2003, 00:00
3 MIN
 Deputata Apostolescu traieste cu soferul

Daca majoritatea parlamentarilor din provincie se pot plinge ca functia ocupata nu le permite sa petreaca suficient timp cu familia, deputatul Maria Apostolescu a gasit pentru aceasta o solutie inedita. Astfel, ea si-a angajat sotul, pe Radu Apostolescu, la cabinetul sau parlamentar din Iasi, nici mai mult nici mai putin decit pe post de sofer. Daca in primele patru zile ale saptaminii il are aproape pe barbatul sau, care o duce cu masina la sedintele Camerei Deputatilor, vinerea si simbata, atunci cind isi intra in rolul de profesor universitar, Maria Apostolescu l-a avut alaturi pe fiul sau, Nicolae Apostolescu, asistent la aceeasi disciplina ca mama sa. De mai multe luni acesta absenteaza insa de la serviciu, fiind in concediu de paternitate.
"Nu sint angajat, sint sofer"
Chiar daca in general nu lipseste de la sedintele Camerei si isi tine si cursurile la Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi", deputatul PRM Maria Apostolescu a intrat in gura ambelor categorii de colegi, parlamentari si universitari, dupa ce a reusit sa-si "aranjeze" cu brio membrii familiei, adica sa ii tina aproape. Ignorind orice prejudecata si asumindu-si ironiile celorlalti, deputatul Maria Apostolescu si-a angajat sotul la cabinetul sau parlamentar. "Nu sint angajat, sint sofer", spune Radu Apostolescu, explicind ca nu are carte de munca, ci doar conventie la cabinetul parlamentarei PSD. Radu Apostolescu este unul dintre cei cinci angajati ai biroului parlamentar al sotiei sale (pe linga seful de cabinet, secretara si doi referenti), fiind platit fara discriminare, asa cum spune sotia sa, cu putin peste un milion de lei. "La inceput am avut un alt sofer, Pricop Ioan, la care am renuntat dupa ce a lasat de citeva ori masina in pana si s-a imbatat", spune deputatul Maria Apostolescu, explicind ca, spre deosebire de acesta, sotul sau nu a avut nici un accident in cei 30 de ani de soferie. "Sint in siguranta cu el. In afara de asta, are grija de mine si se comporta ca cel mai bun consilier", adauga ea. Radu Apostolescu este angajatul sotiei sale din 2001, pensionindu-se in acelasi an, dupa ce, ca inginer, a fost ani de-a rindul seful Serviciului Tehnic de la Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi".
Deputata este platita mai bine decit colegii, la facultate
La aceasta institutie lucreaza, de altfel, toti ceilalti membri ai familiei Apostolescu. Deputatul PRM are peste 40 de ani vechime in invatamintul superior, fiind titulara cursurilor de Mineralogie (an III, specializarea Tehnologie anorganica), Materii prime minerale (an II, Colegiul Tehnologia materialelor de constructii) si Materiale si coroziune (master, Ingineria procedeelor nepoluante). Pe linga cele sase ore de curs si doua de laborator pe care le-a avut in orar in semestrul I, Maria Apostolescu este si conducator de doctorat, incasind lunar de la Facultatea de Chimie Industriala aproximativ sapte milioane de lei. Transferindu-si cartea de munca la Parlament, de unde vrea sa iasa la pensie, Maria Apostolescu este singurul profesor de la Chimie Industriala care este platit la cumul, in alte cazuri aceasta forma de remuneratie nefiind acceptata din cauza fondurilor mici de care dispune facultatea. Daca nu ar fi convins conducerea institutiei sa fie remunerata la cumul, ci la plata cu ora, asa cum se intimpla in alte cazuri, Maria Apostolescu ar fi luat in loc de 7 milioane, pentru opt ore de predare pe saptamina, doar 400.000 de lei, ceea ce ar insemna circa 1,6 milioane pe luna.
Ca si mama sa, al carui asistent este la Catedra de Tehnologia Substantelor Anorganice si a Materialelor de Constructii, Nicolae Apostolescu reuseste sa se descurce de minune. Astfel, avind ca argument fetita sa, Eliza, ce va implini doi ani pe 26 aprilie, Nicolae Apostolescu si-a luat incepind cu aceasta toamna concediu de paternitate. Mezina familiei Apostolescu este ingrijita insa de mama sa, Gabriela Apostolescu, cadru didactic la aceeasi facultate, in cadrul Catedrei de Chimie anorganica. Dupa un an de la nastere, aceasta a renuntat la concediul de maternitate in favoarea sotului sau, care avea nevoie de timp pentru finalizarea doctoratului. "Fiul meu este in Germania, la Karlsrue, cu o bursa doctorala DAAD (n.r. – Serviciul German de Schimburi Academice). Are concediu de paternitate pina la primavara, fetita implinind doi ani in aprilie", explica prof.dr Maria Apostolescu. Deputata a tinut sa adauge ca, in pofida faptului ca este si cadru didactic si isi tine orele cu regularitate, este initiatoarea a sase proiecte de lege in Parlament. (Mirela CORLATAN)

Comentarii