„Distrigaz” a inceput sa lase blocuri intregi fara gaze

miercuri, 03 august 2005, 23:00
1 MIN
 „Distrigaz” a inceput sa lase blocuri intregi fara gaze

Peste 240 de familii au fost debransate de la gazul metan. „Marti, 12 asociatii de locatari au ramas fara gaz metan. Toate aceste asociatii figurau la noi cu datorii adunate pe o perioada mai mare de trei luni”, a declarat Marius Alexandrescu, purtatorul de cuvint al „Distrigaz-Nord”. Acesta a precizat ca asociatiile care au ramas fara gaz metan sint impinzite in toate zonele orasului. „Avem asociatii din Pacurari, Copou, Dancu, Nicolina si Manta Rosie”, a precizat purtatorul de cuvint al „Distrigaz-Nord”. Locatarii care apartin de asociatiile debransate vor ramine fara gaz metan pina cind asociatiile vor plati debitele. „In plus, vor trebui sa achite contravaloarea taxei de rebransare, care este de 429.000 lei, dar si contravaloarea garantiei, adica valoarea a 300 de metri cubi de gaz”, a subliniat Alexandrescu. Purtatorul de cuvint al „Distrigaz-Nord” a precizat ca pe lista neagra a societatii se afla si alte asociatii, care ar putea fi debransate. „Saptamina trecuta am trimis somatii la 73 de asociatii. O parte dintre acestea au achitat, o parte nu. In perioada urmatoare este posibil sa debransam si alte asociatii. Acest lucru se va intimpla daca asociatiile nu vor achita debitele in 5 zile dupa ce primesc somatiile”, a explicat Alexandrescu. (Mariana ZBERIANU)

Comentarii