Fara precedent in istoria examenelor: 264 de candidati s-au batut pe doua sutimi de punct

vineri, 28 noiembrie 2003, 00:00
1 MIN
 Fara precedent in istoria examenelor: 264 de candidati s-au batut pe doua sutimi de punct

Macel la rezidentiat. Astfel au caracterizat ieri candidatii de la specialitatile Medicale si Chirurgicale rezultatele afisate dupa-amiaza pe internet. La un punctaj maxim de 950 de puncte, candidatul situat ultimul pe lista admisilor la specialitatile Chirurgicale are 949 de puncte. Numarul locurilor este de 264, doar trei candidati din cei admisi obtinind 949 de puncte, ceilalti 261 de admisi avind punctajul maxim. „Sint incredibile si necredibile aceste rezultate. Nu zic ca s-a fraudat examenul, dar nu este normal ca subiectele sa fie din cele publicate, iar numarul acestora sa fie atit de mic. Se invata pe de rost raspunsurile”, a spus nemultumit un candidat respins la examenul de rezidentiat. Situatia nu este mai roz nici la specialitatile Medicale. Punctajele obtinute de cei 915 candidati admisi s-au situat intre 940 si 911 puncte, cei cu punctajul cel mai mare urmind sa sustina pe 7 decembrie un test de departajare, ca si candidatii de la Chirurgie cu 950 de puncte. Dupa ce au protestat in urma cu doua zile fata de aceste rezultate uimitoare, unii dintre candidatii respinsi la examen vor sa le atace si in instanta, cerind anularea rezidentiatului. „Este un grup de candidati care au obtinut punctaje bune si care vor merge la Bucuresti ca, impreuna cu candidatii de acolo, sa angajeze in acest sens o firma de avocatura”, spune un candidat respins la Medicale. Insa, pina una alta, cei care au reusit sa obtina punctajul maxim vor sustine pe 7 decembrie testul de departajare. Acesta va cuprinde 100 de intrebari, cu raspunsuri multiple, examenul avind durata de doua ore. (Mirela CORLATAN)

Comentarii