O noua moarte ciudata a unui detinut

miercuri, 07 iulie 2004, 23:00
2 MIN
 O noua moarte ciudata a unui detinut

Moartea s-a imbracat in zeghe si si-a facut culcus la Penitenciarul de Maxima Siguranta din Copou. Dupa ce, in urma cu doua saptamini, detinutul Ionut Maftei era adus in stare de coma la spital, decedind la scurt timp, alaltaieri dupa-amiaza, la Spitalul „Sf. Spiridon”, a mai fost adus un detinut aflat in stop cardio-respirator. In ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, detinutul Ilie Cretoaie (51 ani) a murit la scurt timp. „S-au efectuat procedurile de resuscitare. Dar, din pacate, eforturile noastre nu au avut rezultat, in cele din urma fiind nevoiti sa declaram decesul. Detinutul a fost adus la noi in stop cardio-respirator de Ambulanta Penitenciarului Iasi, marti dupa-amiaza in jurul orei 16”, a spus doctor Diana Cimpoiesu, purtatorul de cuvint al Spitalului „Sf. Spiridon” Iasi. Medicii au precizat ca detinutul nu prezenta urme evidente de violenta, insa nu exclud existenta unor traumatisme interne. In acest caz au fost sesizati procurorii ieseni. „Nu sint suspiciuni de omor. Detinutul figura ca fiind bolnav. S-a dispus efectuarea necropsiei. Mai multe se vor sti cind vom cunoaste rezultatul necropsiei”, a comentat scurt procuror Mihaela Hitruc, cea care instrumenteaza cazul. Personalul de pe Ambulanta Penitenciarului care l-a adus pe detinut a spus ca acesta a fost gasit cazut in baie, ca avea probleme psihice si antecedente neurologice – in urma cu aproximativ un an suferise un accident vascular cerebral. Ca de fiecare data in astfel de cazuri, conducerea Penitenciarului de Maxima Siguranta nu a putut fi contactata in cursul zilei de ieri. Unele surse sustin ca detinutul a fost cel care, in septembrie anul trecut, a ucis-o cu o bita pe o vecina de-a sa din satul Crivesti, comuna Strunga. (S.R., V.M.)

Comentarii