Poveste trista de Paste la Hlincea

In casa familiei Dumitriu din satul Hlincea, conditia pensionarului virstnicului sta zugravita in cele mai sumbre culori. Patru virstnici, oameni care au muncit ani multi in conditii destul de grele isi tiriie zilele de pe o zi pe alta intr-o casa cenusie, umeda si rece. Ca sa ajungi la locuinta pensionarilor, cocotata pe un deal in apropierea Manastirii Hlincea trebuie sa strabati un drumeag inecat de noroi. Casa arata jalnic. Ultima furtuna, de acum o luna, a smuls o jumatate de acoperis, si, de nevoie, locatarii l-au "cirpit" cu usile unui sifonier din lemn lacuit, vestigiu al bunastarii de odinioara. Urita cum este, casa adaposteste vreo sapte boli si 283 de ani de viata. Atit au impreuna cei patru locatari pensionari. Cel mai "tinar" este Constantin Dumitriu, care are 60 de ani. Dupa 29 de ani si 14 zile de munca, contabilizate cu grija, batrinul are o pensie de 460.584 lei. "Am fost maistru, si apoi merceolog. Nu mi-am inchipuit niciodata ca voi trai asa de greu la batrinete. Cind am cumparat casa asta, acum sase ani, visam sa fac aici un cuib. Dumnezeu nu mi-a ajutat insa", spune cu obida batrinul. O paralizie pe partea stinga, o boala a pancreasului si o operatie la cap au spulberat si sperantele, si veniturile familiei. Sotia lui, Ecaterina Dumitriu, nu este nici ea mai zdravana. Femeia a muncit 25 de ani, si acum este nevoita sa-si trateze ficatul dintr-o pensie de 540.000 lei. "Cind nu avem bani de medicamente ne amagim cu aspirine si antinevralgice. Cind apuc sa-mi iau medicamente ne hranim cu ceai si piine", spune femeia. Camera in care stau sotii Dumitriu este singura mai "aranjata" din casa. Asta inseamna ca are podea de lemn. Intr-o camera alaturata, decorul devine de-a dreptul sinistru. Doua paturi, asezate cu grija printre gropile din pamintul neacoperit de nimic, sint ocupate de doua batrinele slabe si amarite. Lumina nu exista, o soba ruginita si rece zace intr-un colt, iar pe peretii netencuiti sint atirnate doua covoare. Din loc in loc, apa picura din acoperisul improvizat. Impresia este cea de lagar. Unul din paturi este locuinta permanenta a Zamfirei Constantinescu, mama Ecaterinei. Batrina de 92 de ani nu s-a mai ridicat din pat de trei ani, de cind si-a fracturat un sold. "Are si ea o pensie amarita de 450.000 de lei. Datorita ei ne-am cumparat casa asta, si atunci ne-am gindit ca este bine sa o avem linga noi sa o ingrijim cum se cuvine. Eu cu sotia ne-am luat cind aveam 17 ani, si mama Zamfira ne-a avut grija", povesteste Constantin Dumitriu. In ciuda dorintei, tot ce-a putut sa-i ofere batrinei a fost un pat intr-o camera ca un cavou. Cealalta locatara este sora Ecaterinei, Jana Constantinescu. Dintre toti, batrina Jana (67 ani) pare cea mai impacata cu soarta sa. Femeia are un handicap psihic pe care l-a capatat in timpul razboiului. In acele vremuri, fata Jana Constantinescu a stat ingropata in pamintul azvirlit de o bomba timp de trei zile si trei nopti, undeva prin Banat. Intimplarea i-a lasat sechele pe viata. Batrina este acum tot in ingrijirea sotilor Dumitriu si are ca venit al ei doar o pensie de urmas de 350.000 lei. Legile strimbe ale statului ii obliga pe cei patru pensionari sa traiasca dintr-un venit lunar de 1,5 milioane lei. Pentru medicamente, batrinii si-au vindut din mobila, au dat pe nimic butelia si n-au un lemn in curte. Pentru o piine mai ieftina si un pumn de antinevralgice, Constantin Dumitriu, pe jumatate paralizat, merge pe jos pina in oras, o data pe saptamina. "Cind pleaca, ma rog lui Dumnezeu sa mi-l aduca intreg acasa. Nu stiu cu ce am gresit Domnului de ne-a pedepsit atita. In ultimii sase ani am avut numai necazuri", plinge Ecaterina. In loc sa traiasca linistit si sigur, cei patru pensionari din Hlincea isi numara in necazuri si greutati zilele ce le-au mai ramas. (Dana PAVEL)