Povestea singurei femei colonel din Politia Iasi

Vecinii ii spun „doamna colonel”. Nu pentru ca ar fi fost casatorita cu colonelul „cutare”, ci pentru ca si-a cistigat dreptul de a purta acest grad dupa o viata petrecuta intr-o institutie in care femeile pot fi numarate pe degetele de la o mina. Chiar si astazi, cind este ofiter in rezerva, daca iese in uniforma pe strada este salutata de toti ofiterii ieseni. Unii i-au fost invatacei pe cind faceau primii pasi in cariera militara. Altii o cunosc de cind era sefa serviciului „Cazier judiciar si evidenta operativa”. In istoria Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi, „doamna colonel” Mihaela Rauschi va ramine ca fiind prima, singura si ultima femeie colonel pentru ca acest grad a fost desfiintat.
Cum a intrat in Politie
De dincolo de pragul usii te fixeaza doi ochi negri, patrunzatori. Timp de citeva secunde esti analizat din cap pina-n picioare dupa care doamna colonel te invita in casa. „Nu poti fi niciodata sigura cine iti bate la usa”, se scuza Mihaela Rauschi. Intri intr-un apartament micut in care totul pare a fi pus la punct de o mina de militar. Intr-un colt de pe biroul din sufragerie sint rinduite citeva foi de hirtie, deasupra ochelarii si alaturi un pix. Prima impresie este ca te afli la un interogatoriu, fata-n fata cu anchetatorul. Dar politistul este o femeie pe care amintirile o invaluie treptat.
Anul 1972 a gasit-o pe Mihaela Rauschi in postura de avocat stagiar la Vaslui. Dorinta ei era sa intre in Procuratura. Un ordin al ministrului de Interne de atunci avea sa-i schimbe insa intreaga viata. „A venit de la Bucuresti recomandarea de incadrare in Militie a femeilor ofiter. Un prieten al familiei noastre a venit si i-a spus acest lucru sotului meu. Cind am aflat, mi-am dat seama ca asta vreau sa fac”, povesteste Mihaela Rauschi despre inceputurile carierei de politist. Mai era o singura problema: acceptul tatalui, ofiter superior in cadrul Pompierilor. Asa ca a urmat un drum la Bucuresti pentru a sta de vorba cu el.
„Copilaria mi-am petrecut-o in cazarma militara”
Nimeni nu se gindea ca Mihaela va duce mai departe traditia militara a familiei. „Tatal meu s-a ingrijit ca cei doi frati pe care ii am sa nu se indrepte spre militarie. Spunea ca a mincat el de ajuns armata pentru toti. Nu i-a venit sa creada cind m-a auzit pe mine ca vreau sa intru in Militie”, isi aminteste colonelul. Crescuta intr-o familie de militari, Mihaela Rauschi a primit de mica o educati spartana. „Copilaria mi-am petrecut-o in cazarma militara acolo unde aveam casa. Atit eu, cit si cei doi frati ai mei aveam uniforme militare facute la atelierul de croitorie din unitate. O data pe saptamina, tata ne inspecta tinuta. Trebuia ca nasturii sa luceasca, la fel si insemnele de pompier. Daca te uitai la cizmele noastre puteai sa-ti faci mustata in ele. Cartile si caietele trebuiau invelite in hirtie care sa nu aiba nici o cuta. Doamne fereste sa fi fost in neregula cu ceva cind venea tata in inspectie. Odata se facea ca scoate cureaua, si atunci incremeneam. Eram soldateii lui tata”, spune Mihaela Rauschi. Odata luata decizia de a in intra in Militie, familia s-a impacat cu gindul ca vor avea o femeie ofiter.
A urcat treapta cu treapta
A fost repartizata locotenent la „Cercetari penale”. Un birou mic era impartit cu un coleg ofiter. Anchetele se desfasurau in conditii destul de grele. „Intr-o parte era colegul meu care isi interoga invinuitul. De multe ori se pierdea cu firea si incepea sa tipe la acesta. Alaturi era cea pe care o audiam eu. Alt stil, alta abordare. Incercam sa aflu cu vorba buna ce s-a intimplat. Cind tipa colegul, pierdeam sirul explicatiilor si reluam ancheta de la capat”, isi aminteste Mihaela Rauschi. Cu timpul, locotenentei i-au fost repartizate dosarele in care invinuiti erau doctori, ingineri sau chiar profesori universitari. „Au trecut prin mina mea mii de astfel de dosare. Fiecare caz trebuia abordat altfel, astfel incit sa poti scoate adevarul de la invinuit. Au fost multe situatii in care, dupa inceperea interogatoriului, cei din fata mea spuneau totul de parca abia asteptau sa lepede ce au pe suflet”, povesteste doamna colonel. A urmat avansarea in grad si numirea in functia de sef al serviciului „Cazier judiciar si evidenta operativa”.
Cazul falsului pictor de biserici
„Am parcurs toate gradele militare si functiile profesionale. Nu mi-a fost usor deloc. M-am lovit de multe obstructionari, prejudecati si invidie din partea colegilor care nu vedeau cu ochi buni ascensiunea unei «femei» intr-o institutie militara”, sustine Mihaela Rauschi. Singurele momente in care nimeni nu putea sa-i dea ordine, nici macar seful inspectoratului, erau sedintele de partid. „Am fost secretara de partid pe inspectorat. La sedinte, eu eram cea care analiza activitatea colegilor. La sfirsit de an trebuia sa dau calificativul sefului inspectoratului. Atunci eu eram sefa si el subalternul. De multe ori insa raportul de activitate il intocmeam tot eu pentru ca ei il scriau gresit. Toti sefii au trecut prin mina mea si toti m-au rugat sa ii ajut”, sustine colonel Rauschi.
Cazul pictorului care a tras nenumarate „tepe” pe la biserici i-a ramas bine intiparit in memorie. Era in perioada ceausista cind inselaciunea era aspru pedepsita. Un individ a descoperit insa o metoda originala de face rost de bani. Mergea pe la biserici si se prezenta ca fiind pictor autorizat care poate reface icoanele si picturile murale. Preotii cadeau in plasa pictorului ca mustele. Dupa ce incasa un comision gras „pentru procurarea de vopsele, uleiuri si alte materiale”, tinarul disparea. „Prima data cind a fost prins daduse vreo patru tunuri. L-au condamnat la 2 ani inchisoare. Dupa ce a iesit, s-a apucat iar de escrocat preoti. A fost adus din nou la ancheta, la mine. A recunoscut totul si a fost condamnat la doi ani si 6 luni. Iar a iesit, iar a tras tepe. A venit in fata mea la ancheta de vreo 6 ori. In perioada in care era inchis, primea comenzi de picturi de la seful inspectoratului si de la penitenciar. Aproape toate picturile din cele doua institutii sint facute de el”, isi aminteste doamna colonel.
Cazul unui viol in grup
La Militie a fost anuntat un viol in grup. Victima o batrina de 78 de ani, gasita intr-un lan de porumb. Seful de post a adus-o la Iasi pentru audieri. Cazul a fost repartizat Mihaelei Rauschi. „Batrina mi-a povestit cu lux de amanunte aventura pe care a avut-o. La sfirsit, parca obosita, dar si fericita ca s-a spovedit, mi-a spus: «maica, am ajuns la anii astia si nu stiam ca sint atitea pozitii de facut sex»”, povesteste colonel Rauschi. Intre timp, seful de post a plecat la comuna. S-a terminat audierea si batrina trebuia condusa acasa. Masina de serviciu era plecata, asa ca Mihaela a apelat la masina sefului inspectoratului. „Cind a vazut Dacia care o astepta, batrina a exclamat bucuroasa: «noroc ca am fost violata ca muream si nu eram dusa acasa cu masina mica». A stirnit hazul tuturor celor care erau la intrarea in inspectorat”, adauga doamna colonel.
In 1994 s-a inscris la doctorat la Bucuresti. Au urmat cinci ani dintre cei mai grei. „Trebuia sa ma impart intre Politie, familie si teza de doctorat. Terminam orele de serviciu, dar ramineam la sediu pentru a lucra la teza. Seara veneam acasa si aveam grija de familie. Recunosc ca am acordat intotdeauna prioritate institutiei in care lucram. Cinci ani am strins din dinti, dar a meritat”, sustine Mihaela Rauschi. Dupa aproape 30 de ani de serviciu militar, Mihalea Rauschi a fost trecuta in rezerva cu gradul de doctor colonel. „Este o vorba in institutiile militare aceea ca este mare lucru sa intri pe usa din fata si sa iesi tot pe acolo. Eu am iesit pe usa din fata”, este lucrul cu care se mindreste doamna colonel. Astazi a schimbat uniforma de politist cu cea de profesor universitar. (Vasile MIRON)
„O politista intr-o manusa de catifea”
„O femeie deosebita, foarte bine pregatita, in fata careia nu iti permiteai sa vorbesti mai «liber». A fost printre primele colege de la cercetare penala. Totdeauna cind am avut nevoie de ajutor l-am gasit la ea. I-a indemnat si ajutat pe multi colegi sa urmeze cursurile Facultatii de Drept. Intotdeauna intr-o tinuta fara cusur, nu facea rabat de la uniforma. O femeie frumoasa si cocheta cu care puteai sa sustii orice fel de conversatie. Printre noi, barbatii, era o politista intr-o manusa de catifea”, este impresia pe care i-a lasat-o „doamna colonel” comisarul sef Ioan Cimpeanu, prim-adjunct al sefului IPJ Iasi. (V.M.)