Razboi civil la Asociatia Scriitorilor din Iasi

marți, 10 iulie 2001, 23:00
3 MIN
 Razboi civil la Asociatia Scriitorilor din Iasi

Cind inca nici nu s-a stins ecoul scandalulului ce a insotit alegerile pentru functia de presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala ieseana a acestei organizatii, Asociatia Scriitorilor din Iasi, este in plin razboi. O fractiune din Asociatia Scriitorilor, cu nume foarte cunoscute din mediul literar si universitar iesean, a decretat starea de asediu. Nemultumiti in principal de clientelismul pe baza caruia sint publicate textele in revistele literare din Iasi sau se pleaca in strainatate, razvratitii solicita conducerii de la Bucuresti infiintarea la Iasi a unei noi filiale: "De ani de zile climatul literar iesean se degradeaza continuu. Consideram ca revista «Convorbiri literare», precum si alte reviste din Iasi, sint lipsite de reprezentativitate si relevanta pe plan national. Sistemul de valori impus de aceste publicatii ni se pare fals intrucit este bazat pe o practica a clientelismului. Nu ne regasim nici in activitatea Asociatiei Scriitorilor din Iasi, unde deciziile sint luate, in genere, de aceleasi persoane care controleaza revistele", sustin cei 32 de scriitori care semneaza acest memoriu de protest, printre care Emil Brumaru, Liviu Antonesei, Nichita Danilov, Val Gheorghiu, Alexandru Calinescu.
Cele mai grave capete de acuzare sint cele care vizeaza distribuirea fondurilor pentru plecari in strainatate, jurizarea unor premii, precum si cheltuirea fondurilor de protocol. De asemenea, cei 32 de scriitori invoca incorectitudini la primirea sau respingerea unor colegi de breasla in Uniune, in protest mentionindu-se ca dintre semnatarii memoriului fac parte si persoane care nu au fost acceptate in Asociatie. De altfel, doar 17 dintre cei 32 de semnatari sint membri ai Uniunii Scriitorilor (Asociatia cu sediul in Iasi avind aproximativ 200 de membri din toata Moldova), restul fiind demisionari (precum Liviu Antonesei) sau persoane din afara organizatiei. La toate aceste acuzatii cuprinse in protest, cei din conducerea Asociatiei raspund ca nu depinde de ei nici una din chestiunile vizate, comitetul de conducere neavind putere decizionala: "Mi se par ridicole aceste acuzatii, cred ca este vorba de niste confuzii foarte mari. Plecarile in strainatate se decid la Bucuresti, la fel si primirile in Uniune: dosarele ajung la Comisia de validare, decizia luind-o Consiliul Uniunii, la Bucuresti", spune Ioan Holban, directorul Teatrului National, care face parte totodata din conducerea Asociatiei. El sustine ca au fost situatii cind propunerile Comitetului au fost invalidate la Bucuresti.
O alta nemultumire a grupului celor 32 este aceea ca unii scriitori din Iasi detin cumul de functii. Astfel, dintre cei noua membri ai Comitetului Asociatiei din Iasi, fac parte persoane care detin functii de conducere si la revistele literare sau la alte institutii culturale: Lucian Vasiliu, director al Muzeului Literaturii Romane, Cassian Maria-Spiridon, director al "Convorbirilor literare" (publicatie finantata de Uniune), Ioan Holban, director al Teatrului National din Iasi: "Nu se poate vorbi de cumul de functii deoarece functia de membru in acest comitet este una obsteasca, neretribuita", riposteaza criticul Ioan Holban, directorul de la National. Punctul pe care protestarii insista foarte mult este acela care se refera la revistele culturale din Iasi: "Daca nu ar exista si alte publicatii in Iasi, s-ar putea crede ca ne aflam in plina perioada pasunista", ironizeaza Nichita Danilov revistele "Convorbiri literare" si "Cronica". Cei 32 de semnatari sustin ca in aceste reviste se publica "in cerc inchis", acestea functionind pe baza schimbului de servicii: unii redactori de la "Convorbiri" publica in "Cronica", iar cei de la "Cronica" in "Convorbiri", ei recenzindu-si reciproc si lucrarile. "Cei care ataca aceste reviste uita ca au publicat si ei odata in ele", replica Cassian Maria-Spiridon, redactorul sef de la "Convorbiri literare". Invocind clientelismul care se practica in Asociatie, scriitorii cer conducerii de la Bucuresti infiintarea unei noi asociatii la Iasi. "Este o noutate absoluta pentru mine acest protest, dar nimeni nu-i impiedica sa formeze o noua asociatie daca vor", spune Cassian Maria-Spiridon. Cel care-si va asuma rolul de mediator in acest conflict izbucnit in sinul breslei scriitorilor din Iasi, va fi, probabil, Grigore Ilisei, noul secretar al Asociatiei. Parind surprins de acest memoriu, Ilisei a refuzat sa faca comentarii pe marginea lui pe motiv ca nu l-a primit inca, dar a spus ca va lua imediat o atitudine in acest sens. (Mirela CORLATAN)

Comentarii