Transplantul de maduva a devenit ultima sansa pentru circa 130 de ieseni

joi, 23 martie 2000, 00:00
3 MIN
 Transplantul de maduva a devenit ultima sansa pentru circa 130 de ieseni

"Nu ma consider inca un invins al bolii. Sint in tratament de citeva luni si inca sper ca voi invinge leucemia. Uneori insa, simt ca sint prea slabit ca sa lupt cu boala si imi vine pur si simplu sa mor", ne-a declarat Mircea P., un bolnav de leucemie in virsta de 32 de ani. Mircea P. are doi copii si a aflat ca este bolnav de leucemie abia anul trecut. Nu le-a povestit nimic copiilor, de teama sa nu-i sperie. Andreea (7 ani) si Dragos (4 ani) stiu doar ca "tata e bolnav", dar "se va face bine" si atunci va fi ca inainte. "Am descoperit ca am leucemie mai mult din intimplare. Oboseam cumplit si ma imbolnaveam foarte des. Era mai lung timpul cind eram bolnav decit cel cit ma simteam bine. Mi-am facut analizele si am aflat cumplitul adevar. Mi s-a parut nedrept si alergam in stinga si in dreapta ca sa aflu cit mai multe despre leucemie. Am aflat ca unele tratamente te fac sa fii aproape sanatos. Mi-am impus sa am speranta ca-mi voi vedea copiii mari", ne-a spus Mircea, care a facut un tratament foarte agresiv cu antibiotice timp de mai multe luni.
Numarul colegilor sai de suferinta nu este deloc mic; anul trecut, la Clinica de Hematologie de la Spitalul "Sf. Spiridon" au fost 130 de internari. Vestea ca exista sansa de a face transplant de maduva in Romania i-a bucurat pe toti. Este o ultima usa pe care o pot deschide in caz de nevoie. "La noi in clinica nu avem la aceasta ora nici un candidat pentru transplant intrucit unii sint in stare foarte grava si nu ar rezista interventiei chirurgicale, iar altii sint in perioada de tratament. Transplantul de maduva, care isi are riscurile sale, este ultima solutie, atunci cind tratamentele nu au dat rezultate", ne-a spus dr. Ecaterina Turtureanu-Hanganu, sefa Clinicii de Hematologie.
Primele operatii de transplant vor fi realizate la Clinica din Spitalul "Fundeni", incepind cu luna mai a acestui an. Tehnica interventiei nu este foarte complicata: in prima etapa, pacientului i se recolecteaza celulele-steam (care se afla in maduva osoasa si in singe si dau nastere elementelor figurate ale singelui, ca de exemplu, globulele rosii si albe). Cu ajutorul unui computer se selecteaza celule sanatoase, care sint congelate. In faza a doua, bolnavul este supus unui tratament agresiv cu citostatice, care distrug in totalitate celulele-steam, atit cele sanatoase, cit si cele bolnave. Odata organismul "curatat" complet, medicii injecteaza celule sanatoase, care odata ajunse in oase, se vor multiplica, furnizind hematii (globule rosii) sanatoase, dar si alte celule, implicate in asigurarea imunitatii si coagularii singelui. Procesul dureaza intre 6 saptamini si 3 luni, timp in care pacientul este izolat intr-un mediu steril, pentru prevenirea infectiilor. El va respira astfel aer steril, va bea apa distilata si nu va putea comunica cu exteriorul decit prin telefon. Medicii romani au optat pentru varianta "autotransplantului", pentru ca presupune mai putine riscuri decit in cazul in care donatorul de maduva sanatoasa este alta persoana. "Mortalitatea prin autogrefa se situeaza intre 2 si 25% , iar prin allogrefa (maduva donata de o ruda de gradul I, care este compatibila cu donatorul) este mult mai mare. Am optat pentru aceasta varianta pentru ca se gasesc destul de greu donatori perfect compatibili cu primitorul si intervine riscul respingerii grefei prin aparitia infectiilor", a declarat presei din Bucuresti, prof. dr. Constantin Arion, seful Clinicii de Pediatrie de la Spitalul "Fundeni". Ministerul Sanatatii intentioneaza sa mai finanteze inca trei centre de transplant medular in Cluj, Tg. Mures si Craiova. Ministrul Hajdu Gabor a afirmat ca numai anul trecut, Ministerul Sanatatii a cheltuit 17 miliarde de lei pentru tratamentul in strainatate a 49 de bolnavi de leucemie. In Romania, un transplant medular va costa 30 – 40.000 de dolari, in timp ce in strainatate pretul mediu este de 120.000 de dolari. Deocamdata, finantarea programului de transplant medular este incerta. Ministrul Gabor a promis ca va aloca o parte din bani din fondurile MS, dar spera ca va obtine o suma importanta si de la Casa Nationala de Asigurari. (Alina TITEI)

Comentarii