Un basarabean a trecut granita de 66 de ori cu pasapoarte false

vineri, 04 iunie 2004, 23:00
1 MIN
 Un basarabean a trecut granita de 66 de ori cu pasapoarte false

Un cetatean moldovean i-a jucat pe degete pe vamesii de la Sculeni. Timp de aproape trei luni, Alexandru Iacutevici (42 ani), din Sculeni, raionul Ungheni, a facut nu mai putin de 66 de curse intre Republica Moldova si Romania cu doua pasapoarte anulate. Omul se ocupa cu micul trafic de benzina si tigari dintre cele doua tari. Pentru a nu avea probleme cu desele intrari in Romania, Iacutevici, ca de altfel toti „intreprinzatorii” de acest fel din tara vecina, opera cu doua pasapoarte. Primul a fost emis pe 7 iulie 2003. La doar doua zile, moldoveanul l-a declarat pierdut. La sfirsitul lunii iulie a obtinut si cel de-al doilea pasaport. Pe acesta l-a folosit trei saptamini, dupa care l-a declarat pierdut. Din iulie si pina in septembrie, Iacutevici a tranzitat granita cu Romania de 66 de ori, uneori chiar de trei ori pe zi. De fiecare data prezenta vamesilor unul din cele doua pasapoarte anulate. Abia la sfirsitul lunii septembrie 2003, politistii de Frontiera au sesizat ca ceva nu este in regula cu moldoveanul. Verificarile din baza de date au scos la iveala „masinaria” pusa la cale de Iacutevici. Barbatului i s-au ridicat pasapoartele, lucru care nu i-a afectat activitatea de contrabanda. In perioada cercetarilor, Alexandru Iacutevici a continuat sa intre in Romania cu un al treilea pasaport. Moldoveanul a fost trimis in judecata in Romania pentru trecere ilegala a frontierei. El risca o pedeapsa cu inchisoarea de pina la 3 ani. (V.M.)

Comentarii