Universitatea „Cuza” a votat o varianta imblinzita a „pensionariadei”

joi, 10 iunie 2004, 23:00
2 MIN
 Universitatea „Cuza” a votat o varianta imblinzita a „pensionariadei”

Majoritatea profesorilor de la Universitatea „Al.I. Cuza” care au depasit virsta de 65 de ani au scapat de pensionarea fortata. In urma unei sedinte de Senat furtunoasa, propunerea Biroului Senat privind pensionarea fortata in masa a fost aprobata intr-o varianta „moale”. Astfel, profesorii care au depasit virsta de 65 de ani vor putea fi prelungiti de acum inainte indiferent de situatia financiara a facultatilor, cu alte cuvinte chiar daca au deficit. Deosebirea va fi insa ca profesorii aflati in prelungire de activitate nu vor mai putea avea decit norma de baza, si nu doua sau trei, cum aveau pina acum. Argumentul principal al conducerii institutiei in aceasta privinta a fost acela ca multe dintre cadrele didactice in prelungire, unele cu functii de conducere, instaurasera un fel de monopol asupra normelor didactice, luind cit de multe puteau si facind astfel ca veniturile sa le creasca considerabil. Aceasta, fireste, in defavoarea tinerilor si a institutiei, ce a intrat astfel in criza financiara. Normele ce vor fi „eliberate” de profesorii in prelungire vor fi acoperite de celelalte cadre didactice, in special de cele cu functii didactice mai mici, care vor cistiga astfel si ele mai mult. Daca profesorii pina in 70 de ani au fost oarecum pasuiti, consultantii – in numar de 56 in acest moment – vor primi o grea lovitura. Universitatea nu-i va mai remunera ca pina acum, oferindu-le diferenta dintre pensia pe care o iau si salariul actual al unui profesor, ci cu o suma pe care si-o va permite fiecare facultate in parte. Care vor fi profesorii prelungiti si care consultanti vor ramine totusi in Universitate se va sti peste doua saptamini, cind Senatul va discuta fiecare caz in parte. (Mirela CORLATAN)

Comentarii