Inca un semafor la Gara (VIDEO)

Subtitlu

miercuri, 14 aprilie 2010, 21:13
2 MIN
 Inca un semafor la Gara (VIDEO)
Momentul in care soferul realizeaza ca are un om sub roti

La intersectia din fata Garii va fi montat un nou semafor. Reprezentantii Primariei si ai Politiei Rutiere au analizat ieri zona in care a avut loc accidentul soldat cu decesul unei femei.

Noul semafor ar urma sa fie montat chiar inainte de trecerea de pietoni din fata Garii, cea care traverseaza dinspre Vama Veche spre Gara, si care ar urma sa fie corelat cu semaforul care gestioneaza trecerea de pietoni. Astfel, s-ar putea rezolva problema legata de distanta prea mare care trebuie strabatuta de masini de la zebra din zona McDonald’s si pina la cea din dreptul Garii.

"Am fost acolo impreuna cu Politia Rutiera si am analizat zona. Masinile care trec pe ultimele secunde de verde, dinspre Podul de Piatra spre Canta, nu vor mai putea circula decit pina la trecerea de pietoni dinspre Vama Veche. Acolo vom monta un semafor care va fi rosu pentru masini in perioada in care va fi verde la pietoni. Este posibil sa se blocheze intersectia in cazul in care vor ramine multe masini intre cele doua semafoare. Vom monta deocamdata experimental, sa vedem cum functioneaza", a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primariei.

O alta problema sesizata de angajatii Primariei este legata de masinile, in special taxiuri, parcate in zona autogarii Codreanu. Prezenta acestor autoturisme pe banda de linga bordura face practic ca masinile care vin prin intersectia de la Gara sa aiba doar o singura banda pentru a circula spre Canta. Acest lucru ingreuneaza si mai mult traversarea intersectiei.

Victima era angajata a primariei din Sipote

O femeie a fost agatata marti dimineata de o betoniera in timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni din zona Vama Veche. Ea a decedat la spital. Victima din teribilul accident era angajata de primaria Sipote ca insotitor pentru nepotul sau de 17 ani. Baiatul, Alain-Andrei, este incadrat in grad de handicap grav in urma diagnosticului de encefalopatie cronica, tetraplegie spastica si retard in dezvoltarea psihica.

Atunci cind in comuna s-a aflat de accidentul Anei Mindru, asistenta sociala a anuntat Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului care a luat baiatul de la domiciliul sau si l-a adus la Iasi in Centrul de Recuperare pentru Copii cu Handicap Sever Galata. "Mama baiatului a decedat in anul 2000, iar in certificatul de nastere in dreptul numelui tatalui este trecut «necunoscut». Bunica baiatului l-a luat atunci in grija in plasament familial. Acum nu avem alta solutie decit centrul de plasament, pentru ca nu am mai gasit alte rude. Ar mai fi o matusa de-a baiatului, sora mamei sale, insa am fost anuntati ca femeia sufera de tulburari psihice si este internata in Spitalul de Psihiatrie «Socola» in urma unei tentative de sinucidere", a declarat Tiberiu Bantas, purtatorul de cuvint al DGASPC.

Baiatul va ramine astfel in sistemul de protectie sociala si la implinirea virstei de 18 ani va fi transferat intr-un centru pentru adulti cu handicap sever.

Comentarii