Incepe ingroparea retelelor de utilitati de pe stilpi

luni, 01 august 2011, 23:09
1 MIN
 Incepe ingroparea retelelor de utilitati de pe stilpi

Primele actiuni de acest fel vor fi realizate pe arterele prinse in programele de modernizare. "Vom avea vineri o sedinta cu cei care detin retele aeriene. Probabil ca au vazut ca am propus hotarirea de consiliu local. Cei de la Romtelecom au spus ca ei vor sa isi faca propriile retele. Vor lucra in acelasi timp cu noi", a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic si de investitii al Primariei.

Mutarea retelelor in subteran in zona strazilor modernizate aduce mai multe avantaje. Astfel, costurile firmelor private sint mult mai mici, municipalitatea avind deja autorizatii de construire emise. In plus, proiectele europene prevad fonduri pentru refacerea carosabilului, a trotuarelor.

Sefii Primariei au propus chiar un proiect prin care in termen de maximum doi ani toate retelele de pe stilpi sa fie mutate in subteran. In cazul strazilor modernizate, lucrarile ar urma sa se faca in acelasi timp cu implementarea proiectelor europene. Proprietarii retelelor vor trebui sa suporte costurile legate de mutarea cablurilor.

Comentarii