Maharii carbunelui incearca sa ne arda

Subtitlu

luni, 09 iulie 2007, 22:48
7 MIN
 Maharii carbunelui incearca sa ne arda

Exista un adevarat cartel care face jocurile pe piata carbunelui din Romania. „Este o pierdere de timp sa participi la o licitatie unde cistigatorul se cunoaste dinainte“, sustine Gheorghe Buhac, un iesean care se ocupa cu tranzactionarea carbunelui in Cehia. Poate ca CET ar trebui sa caute o iesire din hora pe care o danseaza de ani de zile acesti mahari ai carbunelui

Maharii carbunelui vor scoate un profit urias pe spinarea iesenilor. Acestia au cerut un pret colosal, cuprins intre 97 si 98 dolari pentru fiecare tona de carbune adusa. Aceasta in timp ce pretul carbunelui la gura minei se poate cifra si la doar 25 de dolari tona. Culmea, preturile despre care se discuta acum la Iasi sint mai mari chiar decit cele cerute la licitatia anulata de la Suceava. Atunci, sefii CET se declarasera nemultumiti de ofertele care plecau de la 96,25 de dolari, spunind ca nu vor accepta preturi peste 90 de dolari tona. Pentru incalzirea de la iarna, necesarul de carbune se ridica la 225.000 tone. Pretul de achizitie a carbunelui este foarte important, intrucit combustibilul reprezinta 65% din costul gigacaloriei. Fiecare dolar platit de CET in plus la tona de carbune adusa inseamna 225.000 dolari, adica un cost suplimentar de aproximativ 5 miliarde lei vechi. Bani care se vor regasi in factura de incalzire a iesenilor care va fi platita in iarna urmatoare.

Carbune cu 5 milioane dolari mai scump ca acum doi ani

Iesenii racordati la sistemul de incalzire centralizata vor plati din greu incalzirea in iarna urmatoare. Maharii huilei si-au impartit carbunele de la Iasi. Sefii de la CET vor face astazi publice rezultatele licitatiei. Surse din cadrul comisiei de licitatie sustin ca preturile cerute pentru fiecare tona de carbune adusa variaza intre 97 si 98 dolari. Cifra avansata a fost confirmata de altfel indirect si de directorul Unicom, Radu Orzata, care a spus ca nu se pune problema livrarii de carbune la un pret mai mic de 97 dolari/tona. Preturile sint mai mari cu 21-22 de dolari/tona fata de anul trecut, cind combustibilul a fost achizitionat cu 76 dolari/tona de la Global International 2000. In 2005, CET a achizitionat carbune la un pret de 77 dolari/tona. Dintr-un foc, aceasta diferenta inseamna un cost al carbunelui pentru CET cu aproximativ 5 milioane de dolari mai mare. La Iasi, in cursa pentru aducerea huilei energetice au ramas doua firme. Unicom Holding, care s-a prezentat impreuna cu Unipetrol Geneva, si Otix Elvetia, care a venit impreuna cu Carbotix Bucuresti. Unicom Holding a depus o oferta pentru 2 loturi a cite 75.000 tone carbune, iar Otix, pentru un singur lot. „Nu am luat inca o decizie. Vom analiza mai multe variante si cind vom trage linia si vom avea niste rezultate, le vom face publice", a declarat Dorin Ivana, directorul CET Iasi. Surse din cadrul comisiei de licitatie au afirmat ca printre ipotezele aflate in lucru se numara anularea licitatiei sau achizitionarea numai a doua loturi de carbune. Pentru cel de-al treilea lot, CET ar urma sa mai organizeze o licitatie, prin Bursa Romana de Marfuri, in luna septembrie. Aceleasi surse sustin ca anularea licitatiei ar conduce la decalarea termenelor de livrare a carbunelui pina in lunile de iarna, cind pretul ar putea creste inca mai mult din cauza conditiilor mai grele de transport.

Pretul la gura minei: 25 dolari/tona

Furnizorii de carbune afirma ca preturile de achizitie propuse la Iasi sint cu mult peste media pietei. Unii dintre cei implicati in tranzactiile de combustibil sustin chiar ca exista o adevarata mafie implicata in aducerea de carbune la Iasi. Gheorghe Buhac, expert in cadrul mai multor firme care se ocupa cu tranzactionarea carbunelui in Cehia, a declarat ca pentru CET Iasi s-ar fi putut aduce carbune la preturi intre 75 si 80 dolari/tona. „Este o pierdere de timp sa participi la o licitatie unde cistigatorul se cunoaste dinainte", si-a motivat neprezentarea la licitatie Gheorghe Buhac. Acesta a adaugat ca are in plan aducerea de carbune pentru Termocentrala Mitia-Deva la pretul de 75 dolari/tona. Sefii furnizorului de agent termic din Deva nu au vrut sa confirme preturile de achizitie a combustibilului. „Datele pe care mi le cereti sint confidentiale. Nu stiu ce preturi se practica la Iasi sau in alta parte. In cazul in care minele din Valea Jiului nu ne asigura carbunele necesar, apelam la surse externe", a declarat Stefan Gyenge, director de productie in cadrul Termocentralei Mitia-Deva. Unul din exemplele date de Buhac ca sursa de aprovizionare cu huila energetica este mina Prokopievskaia, din regiunea Kenerovo, din Rusia. Aici, pretul la gura minei este de doar 25 de dolari tona de carbune cu caracteristici similare celor cerute de catre CET in caietul de sarcini. „La acest pret se adauga costurile legate de transport. Acestea se ridica la 25 dolari pina la intrarea in Romania si alti 12-13 dolari, transportul pina la Iasi, preturile fiind calculate la fiecare tona de carbune transportata. Restul, pina la atingerea pretului de vinzare, reprezinta beneficiul furnizorului. Subliniez ca atit preturile de achizitie de la mina, cit si cele de la transport pot fi negociate", a explicat Buhac metoda de calcul al pretului pe tona de carbune. Practic, aceasta ar insemna ca pretul tonei de huila sa fie pentru furnizor de aproximativ 65 de dolari. Daca cifrele avansate de Buhac sint corecte, ar insemna ca beneficiul furnizorilor ar depasi 30 de dolari tona, adica 6,75 milioane dolari pentru intreaga cantitate necesara CET.

Carbune mai scump decit la Suceava

Cu toate acestea, oficialii ieseni sustin ca afirmatiile lui Gheorghe Buhac sint nefondate. „Noi lucram dupa lege. Nu exista posibilitatea de a achiztiona carbune cu 80 dolari/tona. Daca asa ceva era posibil, fiti sigur ca se cumpara carbune mai ieftin", a negat vehement Ivana. Nici oficialii firmei Unicom Holding nu au fost de acord cu preturile propuse de Buhac. „Nu va pot spune ofertele partenerilor nostri rusi. Dar, in acest moment, nu se poate aduce carbune cu 80 dolari/tona", a mentionat Radu Orzata, directorul firmei Unicom Holding. Si oficialii Primariei au sarit ca arsi la declaratiile lui Gheorghe Buhac. „Este o prostie sa sustii asa ceva, si acest nu lucru nu denota decit imaturitate. Licitatiile sint publice. Daca putea oferi un pret asa de bun, trebuia sa se prezinte la licitatie", a fost reactia directorului tehnic al Primariei, Mihai Chirica. Nici unul dintre cei implicati in licitatia pentru achizitia de carbune la CET nu a oferit insa detalii despre eventuale alte preturi practicate pentru achizitia de la mina si transport.

La licitatia de la Suceava, Unicom Holding Bucuresti, care a venit impreuna cu Unipetrol Elvetia, a ofertat 97,45 dolari/tona, iar Otix Elvetia, Carbotix Bucuresti si Ferosa Sped Bucuresti au cerut cel mai mare pret pentru fiecare tona de carbune adusa, respectiv de 102 dolari. Cea mai buna oferta a fost de 96,5 dolari/tona, pret cerut de Grivco Bucuresti. Sefii CET au anulat licitatia de la Suceava pe motiv ca preturile propuse sint prea mari. La momentul respectiv, Didi Melinte, directorul tehnic de la CET, declara ca vrea sa organizeze o procedura proprie de achizitie in urma careia carbunele sa fie adjudecat la un pret de maxim 90 dolari/tona. Pe linga Unicom Holding si Otix Elvetia, la licitatia de la Iasi s-au mai prezentat Sibtech Service si Grigton Impex, care s-a afiliat cu Zao Ural. Ambele firme au fost excluse ca urmare a neindeplinirii conditiilor tehnice. Practic, organizind singuri licitatia, sefii CET par a nu mai reusi acum sa obtina nici macar preturile de la Suceava.

Cine este Gheorghe Buhac

La sfirsitul lunii noiembrie 2002, Gheorghe Buhac (foto), pe atunci reprezentantul firmei GMT Trade, s-a prezentat la o licitatie pentru achizitia de carbune. La licitatia respectiva au mai participat Petlon Enterprises Limited, Asociatia Unipetrol-Unicom, Constant Oil Limited si Kopex. La acea data, GMT Trade avusese cea mai buna oferta, firma spunind ca poate aduce carbune la 58 dolari/tona. GMT Trade a fost exclusa din licitatie pentru ca nu a adus toate actele cerute de CET. Gheorghe Buhac sustinea in 2002 ca s-au cautat toate mijloacele pentru ca firma pe care o reprezenta sa fie exclusa din licitatie. „Mi s-au cerut diferite acte, cum ar fi scrisoare de garantie bancara emisa numai de anumite banci. Dupa ce am rezolvat si acest aspect, mi s-a impus sa o aduc tradusa si legalizata. In final, mi s-a solicitat un buletin de analiza care era deja depus la dosar", a declarat Gheorghe Buhac. In cele din urma, carbunele a fost adus de Petlon Enterprises Limited si Constant Oil, la un pret de 63 dolari tona de carbune. Cu ocazia licitatiei similare din 2005, Buhac atentiona ca preturile de tranzactionare a carbunelui sint cu mult prea mari. „Pretul ar trebui sa ajunga la maximum 65 de dolari/tona. Este vorba despre 12 dolari in plus la fiecare tona. Eu nici nu mai particip. M-am saturat. Nu se poate lucra pe baza concurentei loiale in acest domeniu. Se fac caiete de sarcini pentru a cistiga anumite firme", se revolta in 2005 Buhac. In urma cu doi ani de zile, agentul termic a fost asigurat iesenilor de Constant Oil si Maestro Trading, la preturi cuprinse intre 77 si 82 dolari/tona de carbune.

Comentarii